Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Negocieri pentru un nou Guvern. USR-PLUS respinge ideea revenirii lui Orban ca premier, la fel și unii liberali

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ludovic Orban vrea să fie din nou premier. Liderul PNL le-a propus colegilor din coaliție să preia el această funcție ca să deblocheze negocierile pentru formarea noului guvern. Liderii USR-PLUS au transmis oficial că resping această variantă.

Totuși, președintele Klaus Iohannis a declarat că l-ar desemna încă o dată pe Orban, dacă ar fi propus de o majoritate. Fostul premier este contestat însă și în propriul partid, reunit într-o ședință cu scântei.

Deja complicate, negocierile au intrat într-o noua etapă când Ludovic Orban le-a propus lui Dan Barna și lui Kelemen Hunor să fie tot el premier.

Președintele PNL ar fi motivat că așa s-ar debloca situația, Dan Barna ar primi postul pe care și-l dorește de șef al Camerei Deputaților, iar UDMR șefia Senatului.

A urmat o ședință nocturnă la PNL, unde Ludovic Orban ar fi primit multe critici. În fața camerelor, fostul premier a fost mai rezervat ca niciodată.

Citește și
Dan Barna, Ludovic Orban
Surse: Orban ar fi propus USR şi UDMR să revină ca premier. Cine se opune

Ludovic Orban, președintele PNL: "Pe perioada negocierilor nu voi da nicio declarație despre negocierile individuale".

Marți seară, Florin Cîțu, cel care fusese varianta oficială a PNL pentru postul de premier, a refuzat să renunțe la această funcție.

Potrivit unor surse, Cîțu a spus că și-ar pierde credibilitatea, mai ales că nu e prima dată când este nevoit să se retragă.

Conform unor surse politice, Orban ar fi primit cele mai multe critici de la vicepremierul Raluca Turcan, care i-ar fi reproșat că aduce partidul într-o lumină proastă, mai ales că în urmă cu o săptămână și-a dat demisia.

Și secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, i-ar fi spus lui Orban că această mișcare este o bătaie de jos la adresa lui Florin Cîțu.

Raluca Turcan: ”Alți colegi cred însă că această variantă poate debloca negocierile”.

Dan Vîlceanu, deputat PNL: "Este o variantă în discuție pentru că negocierile ajunseseră într-un punct în care trebuiau rezolvate anumite chestiuni. Poate să fie una dintre variantele care rezolvă problema".

Miercuri s-a dovedit că nu a fost așa. După mai multe ședințe interne, USR-PLUS au trimis un mesaj scris.

"Considerăm că un eventual nou guvern condus de Ludovic Orban, având în vedere demisia din funcția de premier și neîndeplinirea angajamentelor luate față de USR-PLUS, nu răspunde așteptărilor electoratului de centru-dreapta care își dorește un nou început și o guvernare cu mandat reformist".

Cristian Seidler, vicepreședinte USR: "Pentru noi rămâne important același lucru. Ca acest nou Guvern, și accentuez, un nou guvern, trebuie să aibă o agendă reformistă. România trebuie schimbată fundamental".

 

Iohannis a anunțat că nu vom avea Guvern până la Crăciun 

 

Liderii PNL s-au întrunit miercuri într-un Birou Politic Național, în cadrul căruia ar putea să supună la vot susținerea oficială a lui Ludovic Orban pentru funcția de premier.

Șeful statului i-a transmis încă de marți seară că trebuie neapărat să găsească o soluție iar miercuri a declarat că "dacă se formează o coaliție care are majoritate în Parlament și îl propune pe Ludovic Orban, da, îl accept, îl desemnez".

Președintele a recunoscut și că nu există șanse să avem un guvern instalat până la Crăciun, așa cum s-ar fi dorit.

Liberalii au avut marți seara o întrunire, pentru a stabili poziţia formaţiunii la următorele negocieri. Mai bine de două ore au dezbătut liderii PNL, la sediul din Modrogan, diverse scenarii în privința formării următorului Executiv.

Potrivit unor surse din cadrul discuțiilor, cei de la PNL iau în calcul o revenire a lui Ludovic Orban în fruntea Guvernului și ar putea să renunțe la propunerea inițială în persoana lui Florin Cîțu.

De altfel, așa ar urma să renunțe și la șefia Camerei Deputaților. În această variantă, preşedinţia Camerei Deputaţilor ar reveni USR Plus, iar cea a Senatului către Partidul Naţional Liberal.

Potrivit acelorași surse, cei de la PNL așteaptă ca cei de la USR PLUS să-și de acordul în această privință, mai ales că ei ar fi fost cei care ar fi venit cu varianta Orban premier la discuțiile din week-end.

USR-PLUS nu-l vrea pe Orban din nou premier

 

Cu toate acestea, Dacian Cioloş a transmis marți seara că "este nevoie de un nou început" în ceea ce priveşte viitorul prim ministru.

De asemenea, miercuri, USR-PLUS a transmis un comunicat în care anunță clar că nu îl acceptă pe Ludovic Orban, din nou, ca premier.

”USR PLUS își exprimă dorința și disponibilitatea de a continua discuțiile asupra structurii și programului unei guvernări pe baza unei majorități alături de PNL și UDMR. 

Ambele variante de premier propuse de partide la consultările cu Președintele României, Dacian Cioloș din partea USR PLUS și Florin Cîțu din partea PNL, au susținere din partea noastră. Considerăm că un eventual nou guvern condus de Ludovic Orban, având în vedere demisia din funcția de premier și neîndeplinirea angajamentelor luate față de USR PLUS, nu răspunde așteptărilor electoratului de centru-dreapta care iși dorește un nou început și o guvernare cu mandat reformist.” - au transmis cei de la USR-PLUS.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult