Surse: Alegerile prezidențiale vor avea loc în mai. Coaliția a stabilit calendarul
Your browser doesn't support HTML5 video.
Liderii coaliției au discutat în primul rând despre proiectul de buget pe anul 2025, care, știm, trebuia în mod normal să fie adoptat până la finalul anului, însă, potrivit unor surse guvernamentale, acest lucru s-ar putea întâmpla doar spre finalul acestei luni, când Executivul ar urma să adopte acest proiect de de buget, iar apoi să ajungă în Parlament.
A fost stabilit de principiu și calendarul alegerilor prezidențiale, care vor avea avea loc după Paște. Primul tur va fi organizat pe 4 mai și turul al doilea pe 18 mai, conform unor surse social-democrate.
Primul tur va avea loc concomitent cu alegerile parțiale, când vor fi aleși și primarii în 13 comune, Zalău si Bușteni, dar și noul președinte al Consiliului Județean Bihor, după plecarea lui Ilie Bolojan, devenit senator.
Acest calendar ar urma să fie validat de partide luni.
Liderii coaliției au luat decizia de a ține alegerile în mai deoarece până în luna martie - data aleasă inițial - nu mai este foarte mult timp pentru a-și valida un candidat la prezidențiale, ceea ce până acum nu s-a întâmplat în niciunul dintre partidele din coaliție.
Deși, așa cum știm în acordul semnat în decembrie de aceste patru formațiuni PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale s-a menționat într-un articol acolo că Antonescu ar fi candidatul lor comun, dar acesta trebuie să fie apoi validate în forurile de conducere ale fiecărei formațiuni ca să fie validat în mod oficial.
Iar această întârziere l-ar fi nemulțumit și pe Crin Antonescu. Acesta nu a fost invitat astăzi la această ședință, însă Marcel Ciolacu ar urma să aibă o discuție cu el după această ședință și astfel am urma să aflăm și dacă e posibil ca el să nu mai fie candidatul comun al acestei coaliții.