Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sumele pentru mărirea pensiilor și salariilor, prevăzute în bugetul pe 2020

Premierul Ludovic Orban a declarat că în proiectul de buget pe 2020 au fost prevăzute sumele necesare pentru mărirea pensiilor de la 1 septembrie, potrivit legii pensiilor, dar şi pentru măririle de salarii, prevăzute în legea salarizării unitare.

„Noi am prevăzut în legea bugetului de stat şi în legea bugetului asigurărilor sociale de anul viitor, pentru că asta e obligaţia noastră, să construim bugetul pe legile în vigoare, am prevăzut sumele necesare pentru creşterea de la 1 septembrie a pensiilor, aşa cum dispune legea.

La fel şi pentru salarii. Cum a gândit PSD legea salarizării unitare în sectorul public? Ei au spus, ăsta e salariul în 2018, vreau să aduc salariul în 2022 la atât, să îl dublez, să îl triplez. Au scăzut din salariul din 2022 salariul din 2018, a rezultat o sumă şi această sumă a fost împărţită în patru şi în fiecare an, între 2018 şi 2022, a fost prevăzută o creştere cu câte un sfert din suma respectivă.

Am prevăzut banii pentru a putea asigura această creştere, pentru că ea este prevăzută în legea salarizării”, a declarat Orban la un post de televiziune.

El a adăugat că anul 2020 va fi consacrat unei analize extrem de serioase a sistemului de pensii, unei analize comparative cu alte sisteme de pensii, pentru a vedea care sunt cele mai bune sisteme de pensii care funcţionează, astfel încât Guvernul să vină la un moment dat cu un proiect de lege „care să stea în picioare”.

Citește și
Ludovic Orban
Salariile demnitarilor, înghețate, iar partidele primesc mai puțini bani. Ultimele calcule ale lui Orban pentru buget

„Unde aţi mai văzut aşa ceva? Nu există nicăieri în lumea asta să te apuci să creşti salariile în sectorul public şi pensiile pe patru ani de zile, să prevezi tu. Pe ce te bazezi?

În mod normal orice creştere trebuie să aibă o gândire. (...) La momentul venirii PSD la putere, în 2016, era o formulă cunoscută de pensionari, o formulă pe care o ştiau toţi, în care pensia creştea cu rata inflaţiei şi cu 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie.

De asemenea, pentru cei care urmau să se pensioneze se aplica indicele acela de corecţie, care este calculat după o formulă stabilită. Lucrurile erau cât de cât previzibile. A venit PSD şi a zis - noi mărim pensiile. Cum le mărim? Pai, aşa, din burtă”, a afirmat premierul.

Orban: Nu este corect să plăteşti indemnizaţiile pentru primari

 

Ludovic Orban a declarat că nu este corect ca primarii să beneficieze de pensii speciale, până la pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale privind Codul administrativ.

„Ordonanţa de urgenţă privind Codul administrativ, care a instituit indemnizaţiile pentru primari şi viceprimari, este supusă controlului constituţional. Avocatul Poporului a atacat-o la Curtea Constituţională în integralitatea ei şi este supusă controlului constituţional.

Din punctul meu de vedere, până la exercitarea controlului constituţional, aceste forme nu pot fi plătite, pentru că dacă se pronunţă Curtea Constituţională şi spune că e neconstituţională ordonanţa de urgenţă, înseamnă că trebuie să dea banii în înapoi. E inclusiv în interesul lor să nu beneficieze. Trebuie aşteptat până la pronunţarea Curţii Constituţionale, în urma sesizării Avocatului Poporului”, a spus Orban.

Prim-ministrul a apreciat că nu este corect demersul USR, care a atenţionat, luni, pe pagina sa de Facebook, că de la 1 ianuarie, primarii şi şefii de consilii judeţene, precum şi adjuncţii lor vor avea dreptul să ceară pensie specială. De asemenea, USR a cerut Guvernului PNL să dea OUG pentru eliminarea pensiilor speciale pentru aleşii locali din Codul administrativ.

„Nu mi se pare corect ce face USR, pentru că ei ştiu că am discutat subiectul şi acesta e punctul meu de vedere care a fost exprimat în discuţii. Şi asta în condiţiile în care, spre deosebire de USR, PNL are 1.100 de primari.

Dar eu sunt un om corect, care întotdeauna la baza unei decizii ţin cont de elemente de lege. La ora actuală ordonanţa este supusă controlului constituţional şi controlul constituţional a fost declanşat. Până la pronunţarea CCR, după părerea mea, nu este corect să plăteşti aceste indemnizaţii”, a spus Orban.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult