Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Singurul lucru confirmat de Tal Hanan în scandalul care a zguduit scena politicii românești: „M-am întâlnit și am vorbit”

Your browser doesn't support HTML5 video.

La câteva zile de la debutul campaniei pentru alegerile prezidențiale, scena politică românească este dinamitată.

Elena Lasconi îl acuză pe Mircea Geoană că este ajutat de un controversat om de afaceri israelian, aflat în spatele a zeci de campanii de hacking, sabotaj și dezinformare, făcute cu ajutorul unor programe informatice malițioase.

Cu alte cuvinte, ar manipula alegeri importante prin intermediul unor ferme de boți, care crează conturi on-line false, pe rețelele de socializare.

Marcel Ciolacu merge mai departe și afirmă că ar exista în România o astfel de platformă. Și ar lucra chiar pentru fostul adjunct al șefului NATO, așa că premierul le cere autorităților să investigheze posibilele fraude online.

Tal Hanan, nume de cod „Jorge”

Mircea Geoană respinge totul și susține că la mijloc este o campanie mincinoasă de denigrare în spatele căreia s-ar afla însuși premierul.

Citește și
elena lasconi
Cum vede Elena Lasconi un candidat unic al Dreptei la prezidențiale. Totul începe cu trei sondaje „pe bune”

Elena Lasconi a publicat pe contul ei de socializare mai multe fotografii. Într-una îl vedem pe Tal Hanan, un controversat om de afaceri israelian. Fotografia a fost făcută în fața sediului Institutului Aspen din capitală, fondat de Mircea Geoană.

Tal Hanan a fost acuzat că a dirijat zeci de campanii de manipulare și dezinformare în campanii electorale din întreaga lume. În cealaltă fotografie apare Mircea Geoană alături de o colaboratoare din echipa de campanie. Elena Lasconi susținea în postare că fostul număr doi din ierarhia NATO s-ar fi întâlnit cu Hanan, cel care are nume de cod „Jorge”. Astăzi și-a nuanțat afirmația.

Elena Lasconi: „Cu certitudine, anul acesta a avut loc această întâlnire. Este vorba de o întâlnire care, din informațiile pe care le am eu de la persoane care au lucrat aproape domnul Geoană, de echipa domnului Geoană, s-a discutat cu cineva din echipă. Dar Mircea Geoană nu era străin. Cred în autenticitatea acestor fotografii, altfel nu le-aș fi făcut publice. Vă dați seama că este un moment important, e vorba de alegerile prezidențiale. Eu sunt un om de bună credință. Îmi doresc să avem o competiție fair-play, dar văd că așa ceva nu există, pentru că interesele sunt foarte mari”.

Mircea Geoană respinge vehement afirmațiile contracandidatei sale. Totuși într-o emisiune de la Antena 3 a admis că s-ar fi întâlnit cu oameni care fac consultanță pentru premierul israelian Netanyahu sau pentru președintele Herzog, fără să le menționeze numele.

Mircea Geoană: „Este o minciună totalmente inacceptabilă. Nu l-a întâlnit, nu îl cunosc și nu colaborez sub nicio formă cu acest domn. Și este regretabil că doamna Lasconi, fie în mod deliberat, fie se lasă manipulată, să intre într-o astfel de acțiune de defăimare la adresa mea. Nu l-am întâlnit niciodată, nu a vizitat sediul Aspen, nu există niciun fel de contact cu acest domn. Este efectiv o invenție. Nu am avut niciun fel de întâlnire, niciun fel de relație și cu atât mai puțin o relație contractuală cu acești oameni și cu firma lor. Zero. Este, efectiv, o minciună sfruntată”.

Tal Hanan a recunoscut pentru jurnaliștii români doar că a vizitat România.

„Confirm că am fost în România în vacanță. Este o țară minunată, cu oameni minunați. M-am întâlnit și am vorbit cu oameni, dar nu discutăm despre clienți”, potrivit Digi24.

Geoană: „O operațiune tipică Ciolacu-Sebastian Ghiță”

Tal Hanan a fost anul trecut ținta unei investigații jurnalistice de proporții. The Guardian a publicat inclusiv înregistrări făcute pe ascuns care dezvăluie cum funcționează controversatul imperiu informatic al lui Tal Hanan bazat pe ferme de boți. Acestea creează conturi false pe rețelele sociale pentru campanii uriașe de dezinformare și manipulare.

Premierul Marcel Ciolacu, și el candidat la prezidențiale, a declarat miercuri dimineață că o astfel de facilitate ar exista și în România și ar funcționa în interesul lui Mircea Geoană. Acuzație pe care cel din urmă o respinge categoric.

„Sunt ferme de boți în România, într-o clădire rezidențială, cu multe servere, pentru Geoană. AEP să se sesizeze”, a reacționat Ciolacu.

Mircea Geoană: „L-am văzut și pe domnul Ciolacu venind cu o altă minciună sfruntată, o bazaconie legată de o fermă de troli pe care eu aș folosi-o în această campanie, legată de același domn pe care eu nu l-am întâlnit și pe care nu îl cunosc. Deci, domnule Ciolacu, există o limită la toate, o limită în care dezinformarea și atacurile care au început împotriva mea de acum șase luni de zile. Este o operațiune tipică Ciolacu-Sebastian Ghiță”.

Sebastian Ghiță nu a putut fi contactat pentru a comenta afirmațiile lui Geoană, însă liderul PSD a declarat pentru Știrile PRO TV că....

„Știți ce este amuzant la domnul Geoană?! Că dânsul mă acuză pe mine că fac nu știu ce aranjamente cu voturi de n luate câte k. Tot felul de trăsnăi de genul acesta. Și ce vedem, de fapt?! Că tocmai dl. Geoană folosește metodele Rusiei pentru a influența alegerile și a-și distruge contracandidații. Asta înseamnă independentul imaculat.... Pozele prezentate de doamna Lasconi cred că sunt concludente. De aceea, eu spun că instituțiile abilitate – ANCOM, DNSC sau MAI de exemplu, trebuie să clarifice lucrurile”.

Protagoniștii scandalului au cerut ca autoritățile statului să investigheze toate aceste presupuse ilegalități din spațiul online care ar fi apărut nu doar în debutul campaniei electorale. Dacă Autoritatea Electorală Permanentă susține că nu este în măsură să cerceteze fermele de boți, Ministerul Digitalizării ar fi demarat deja verificări.

Bogdan Ivan, Ministrul Digitalizării: „În momentul de faţă tocmai m-au sunat colegii mei pe canalul No Fake pe care îl avem la dispoziţia ministerului pentru toţi cei care vor să sesizeze nereguli privind platformele online s-au primit niște solicitări care au fost transmise mai departe platformelor Meta şi TikTok. Au fost primite niște sesizări din partea unor persoane fizice care au solicitat să fie verificat dacă respectivele conturi associate campaniei unui candidat Mircea Geoană? Folosește instrumente care contravin la tot cee ace înseamnă regulile platformelor de socializare. Cine este acest candidat? Colegii mei m-au informat că este vorba despre solicitări referitoare la candidatul Mircea Geoană”.

Candidații cer însă ca investigațiile să fie făcute și de Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică și de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult