Senatorii au amânat pentru 2 aprilie raportul privind urmărirea penală a lui Tăriceanu
"Au fost două puncte pe ordinea de zi. La unul dintre ele era o solicitare a unor colegi (senatorii PSD Viorel Salan, Ovidiu Marciu - n.r.) de a studia dosarul care îl priveşte pe domnul preşedinte Tăriceanu şi alţi colegi (senatorii PSD Aurel Soporan, Liviu Mazilu şi Liviu Pop - n.r.) care solicitau o prelungire a termenului (de consultare a documentelor - n.r.) şi o solicitare a grupului USR de a dezbate şi a avea un raport în şapte zile. Am propus colegilor ca termenul final din partea Comisiei juridice să fie data de 2 aprilie. Au fost toţi colegii de acord", a precizat luni vicepreşedintele Senatului, Claudiu Manda, potrivit Agerpres.
Pe 7 noiembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu.
Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.
Comisia juridică trebuie să formuleze un punct de vedere care va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea DNA.
Sursa: Agerpres
Etichete: PSD , dna , senat , Călin Popescu Tăriceanu , alde
Dată publicare: 11-03-2019 14:19