Senator PNL: ”La MApN, pensia medie de 4000 de lei, de subzistență”. La ceilalți, pensia medie ”nespecială” este de 2000 lei
Potrivit USR, premierul Nicolae Ciucă are o pensie de 18.000 de lei pe lună.
”Am văzut o afirmaţie legată de premierul Ciucă. Premierul Ciucă are pensie de serviciu. Specială e interpretată de USR, că la USR totul e special”, a spus Guran în timpul dezbaterilor la legea pensiilor speciale, care au avut loc în comisiile Senatului.
În continuare, senatorul PNL a dat drept exemplu pensia medie de 4.000 de lei a angajaților MAPN, despre care a spus că este una ”de subzistență”. ”Vorbesc foarte mult de armată cei care nici nu au făcut Armata, măcar alea şase luni (..) Eu cred că nu ar trebui să ne jucăm cu acest lucru, mai ales în contextul actual, ne dăm seama că sistemul de apărare este extrem de important pentru o ţară. Trebuie să îi tratăm cu respect. De exemplu, la MApN, pensia medie este de 4.000 de lei, aşa că nu putem vorbi de pensie specială, este pensie de subzistenţă la momentul de faţă”, a afirmat liberalul, potrivit News.ro.
În România, pensia medie ”normală” este de 2.000 de leiSpre comparație, în luna februarie 2023, pensia medie din sistemul de pensii de stat, cea “nespecială”, a fost de 2.003 lei. Această pensie medie a fost primită de 4,6 milioane de pensionari.
Tot spre comparație, pensia unui veteran de război a fost, tot în luna februarie, de 3.776 de lei, adică mai mică decât pensia medie de la MApN de acum, conform datelor oficiale ale Ministerului Muncii.
În același timp, pensia medie a unui deținut politic, a unei persoane care a fost persecutată politic de dictatura comunistă, începând cu 6 martie 1945, este de 790 de lei, adică de cinci ori mai mică decât pensia medie acordată în MApN.
De asemenea, tot spre comparație, pensia medie de la MApN este de peste două ori mai mare decât cea primită de “eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989” (legea 341/2004), care a fost, în februarie, de 1.901 lei.
Cine este Virgil GuranVirgil Guran este vicepreședinte al Partidului Național Liberal, senator, fost președinte al organizației PNL Dâmbovița.
Absolvent al Școlii de Ofițeri din Sibiu, Virgil Guran menționează în CV-ul personal că între 1986 și 1991 a fost ofițer activ, după care a fost manager la o firmă specializată în producția de produse alimentare. În 2012 el a renunțat la firmă și a ajuns deputat PNL.
La Congresul PNL din 2021, Guran l-a sprijinit pe Ludovic Orban pentru președinția partidului, iar, după ce Orban a pierdut alegerile și a format un nou partid (Forța Dreptei), Guran a rămas în PNL.
În ziua în care a fost ales vicepreședinte al PNL, Guran a dezvăluit în fața partidului modul în care îi aborda pe primarii care veneau la el să îi ceară bani pentru proiectele de investiții: ”dădea drumul la lăutari, la băutură, și îi liniștea”.
”Și vă spun ceva, din experiența de președinte al organizației de la Dâmbovița. În ultimul timp am cam avut probleme și le-am rezolvat cam în felul următor. Când trebuia să vorbim despre proiecte îi adunam pe primari, pregăteam niște lăutari așa cum trebuie, băutură. Când începeau să mă întrebe mai hotărât, așa: ”Domnle cum stăm cu proiectele? Când vin?” făceam semn, dădeam drumul la lăutari, la băutură și îi linișteam, uitau de treaba asta”, spunea liberalul la acea vreme.
Sursa: News.ro, Pro TV
Etichete: senator , pensie , PNL , pensii speciale
Dată publicare: 28-03-2023 13:56