Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ședință de Guvern. Ajutoare de urgență în valoare de peste 2 milioane de lei

Guvernul va aproba, în şedinţa de marţi, alocarea a peste 2 milioane de lei pentru ajutorarea de urgenţă a 550 de familii şi persoane singure, a anunţat premierul Viorica Dăncilă.

"O altă măsură pe care o vom adopta astăzi este destinată sprijinirii imediate a familiilor şi persoanelor singure aflate în situaţii de necesitate.

Vom aloca peste 2 milioane de lei pentru ajutorarea de urgenţă a 550 de familii şi persoane singure care au probleme grave de sănătate sau ale căror locuinţe au fost distruse sau avariate de incendii, alunecări de teren, inundaţii. Aceste ajutoare de urgenţă au fost stabilite pe baza anchetelor sociale realizate de către agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială", a precizat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres.

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat marţi că programul de internship al Guvernului va continua şi în 2019, iar începând cu acest an perioada stagiului de practică va fi considerată vechime în muncă.

"Avem o veste bună pentru tinerii care doresc să dobândească experienţă în administraţia publică centrală şi să se familiarizeze cu modul de lucru din Guvern şi din ministere: programul de internship oficial al Guvernului va continua şi în acest an, cu a şaptea ediţie. Spre deosebire de anii precedenţi, începând cu acest an perioada stagiului de practică va fi considerată vechime în muncă. Avem pe ordinea de zi (a şedinţei de Guvern - n.r.) un act normativ care ne va permite desfăşurarea în bune condiţii a acestui program şi în stagiul care se va desfăşura în această vară", a declarat premierul, la începutul şedinţei Executivului.

Citește și
lia olguta vasilescu
PSD i-a găsit Olguței Vasilescu 3 joburi, după ce Klaus Iohannis a refuzat-o de 4 ori

Potrivit premierului, au fost prevăzuţi în bugetul Secretariatului General al Guvernului banii necesari pentru desfăşurarea programului, inclusiv pentru indemnizaţiile ce vor fi acordate stagiarilor.

"De acest program au beneficiat până în prezent 980 de tineri, iar experienţa ediţiilor anterioare a arătat că este extrem de apreciat de studenţi şi de tinerii absolvenţi. Sunt convinsă că toţi vor beneficia de experienţa pe care au dobândit-o în cadrul acestui internship", a mai spus Viorica Dăncilă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult