Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Schimb acid de replici între Toader și Iordache: ”Eu personal nu l-am invitat”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ministrul Justiției Tudorel Toader și deputatul PSD Florin Iordache au avut, marți, un schimb de replici acide în timpul dezbaterilor comisiei parlamentare speciale pentru modificarea codului penal și al codului de procedură penală.

Totul a început după ce Iordache - care conduce comisia parlamentară specială pentru modificarea codurilor penale - a spus că el, personal, nu l-a invitat la discuţii pe Tudorel Toader și că este greșeala staff-ului.

În replică, Alina Gorghiu a spus că parlamentarii din comisie nu ar trebui să-l vadă pe Toader ca o ”mobilă” și să profite de prezența sa, fapt acceptat până la urmă de Iordache.

Florin Iordache: ”E greșeala staffului, domnișoară. Mi-o asum. Eu personal nu l-am invitat pe domnul ministru. Am considerat că nu este necesară prezența lui la noi. Dat fiind că stafful a greșit și îmi asum această greșeală, la final o să-i dau cuvântul pentru 2 minute, să exprime un punct de vedere, dar repet. Eu am expus în fața dvs. punctul că ministerul a avut posibilitatea și am ajuns aici pentru că ministerul în aceste 4 luni nu a făcut nimic.”

Alina Gorghiu, PNL: ”Eu vă înțeleg supărarea pe domnul ministru și încerca ...” Florin Iordache, PSD: ”Nu e supărare, eu vă spun niște lucruri”. Alina Gorghiu, PNL: ”Vă rog lăsați-mă să duc și eu o frază până la capăt. Dumnezeule! Sunteți atât de surescitat încât nu lăsați pe nimeni să ducă o frază până la capăt. Vă spuneam că dacă tot e ministrul aici să nu-l folosim pe post de mobilă, să ne uităm la el. Haideți înainte să-l ascultăm, să vedem de ce a dat atâtea declarații contradictorii, ba dă ordonanță, ba nu mai dă, ba e urgență, ba nu mai e. Dacă tot îl avem aici să profităm de prezența dânsului.”

Citește și
Tudorel Toader, Viorica Dancila
Surse: Toader, evaluat și debarcat miercuri. Următoarea țintă a lui Dragnea: Dăncilă

În replică, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, la Comisia parlamentară specială, că este greu de susţinut afirmaţia că Executivul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a pune în acord Codul penal şi Codul de procedură penală cu ceea ce CCR a considerat a fi constituţional.

"În iulie - noiembrie 2017, Ministerul Justiţiei a finalizat două proiecte de Cod penal şi Cod de procedură penală pe care le-a trecut prin Guvern şi Guvernul le-a aprobat şi le-a trimis la Parlament. Proiectul de modificare a Codului penal pus în acord cu deciziile CCR şi cu directiva de confiscare extinsă şi proiectul de modificare a Codului de procedură penală - în acord cu deciziile CCR şi pentru transpunerea directivei privind prezumţia de nevinovăţie. Un an şi jumătate au fost trimise în Parlament. E greu de susţinut afirmaţia care s-a repetat că Guvernul nu şi-a îndeplinit obligaţia ca în cele 45 de zile şi aşa mai departe (să transpună deciziile Curţii - n.r.). Eu vorbesc în numele ministerului şi nu al celor care nu au continuat procesul legislativ de punere în acord", a afirmat Tudorel Toader.

El a dat explicaţii juridice privind transpunerea deciziilor CCR.

"Obligaţia de modificare a legii în vigoare, nu a proiectului de lege, când se publică decizia în Monitorul Oficial, textul neconstituţional se suspendă, dacă în 45 de zile legiuitorul nu intervine, textul îşi încetează efectul. Dacă spunem că textul declarat neconstituţional îşi încetează efectul înseamnă că textul e în vigoare. Obligaţia izvorăşte din deciziile de neconstituţionalitate sau interpretative privind forme juridice în vigoare", a susţinut Toader, potrivit Agerpres.

"Când vorbim de proiecte de lege, precum cel de faţă - Cp, Cpp, nu putem spune că decizia de neconstituţionalitate nu produce efecte, ea e obligatorie. Dar unde este obligaţia? Nu de a o transpune în legislaţie, de a aduce soluţia considerată constituţională în câmpul activ al legii, obligaţia este pentru legiuitor. Dacă legiuitorul doreşte să continue procesul legislativ, să adopte acea lege, e obligat ca să respecte soluţiile din decizia CCR. Dacă e o soluţie de neconstituţionalitate, legiuitorul trebuie să o elimine, să dea o formă constituţională, dacă e o soluţie de constituţionalitate, prezumţia se răstoarnă şi dă legiuitorului girul de a continua, de a duce soluţia în câmpul activ al sistemului judiciar", a explicat Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei a concluzionat că este greu de argumentat că Guvernul nu şi-a îndeplinit obligaţia în acest caz.

"Prin urmare, este greu de spus că Guvernul nu şi-a îndeplinit, adică este uşor de spus dar greu de susţinut, de argumentat, că Guvernul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a aduce în Codul penal, Codul de procedură penală ceea ce Curtea a considerat a fi constituţional. Obligaţia este numai când se declară constituţională interpretativă o normă juridică din câmpul activ, nu din proiecte de lege", a mai spus Toader.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult