Inițiativă USR de interzicere prin lege a importului de gaze, produse petroliere și cărbune din Rusia
Potrivit proiectului de lege, iniţiatorii îşi justifică propunerea prin faptul că Parlamentul European a aprobat, în 7 aprilie 2022, o rezoluţie privind ”instituirea unui embargou complet și imediat asupra importurilor ruseşti de petrol, cărbune, combustibil nuclear şi gaz”.
De asemenea, parlamentarii USR își justifică această măsură prin faptul că, cu ajutorul banilor proveniți din exporturile de petrol și gaze, Federația Rusă plătește soldații care ucid civili.
”În Ucraina sunt bombardate școli și spitale și sunt omorâți copii iar România, alături de alte state europene, finanțează armata responsabilă de masacre.
Asta este realitatea dură: cu banii proveniți din exporturile de petrol și gaze, Federația Rusă plătește soldați.
În condițiile în care statul român are resurse energetice, capacități de producție și de stocare, nu avem nici o scuză pentru continuarea importurilor” - susține senatorul USR Cosmin Poteraș, unul dintre inițiatorii proiectului de lege.
Noile sancțiuni, anunțate la nivel european pentru Rusia, vor afecta și România. Sunt interzise importurile de cărbune, lemn și ciment, iar navele rusești nu mai au ce căuta în porturile statelor membre.
Fabricile de la noi cumpărau lemn masiv pentru mobilă, însă luam și cărbune pentru termocentrale. Efectele vor fi, însă minore, spun specialiștii.
Pe de altă parte, România poate avea o contribuție importantă în reluarea exporturilor Ucrainei și Republicii Moldova spre vest.
Transportatorii rutieri din Rusia și Belarus nu mai au acces în Uniunea Europeană, iar vasele deţinute de companii și persoane din cele două țări nu mai pot intra în porturile europene.
Chiar dacă va fi şi ea afectată de aceste măsuri, România poate şi trebuie să ajute la reluarea exporturilor din Ucraina și Moldova, spre vest.
Țara noastră va pune la dispoziție noi rute, spune comisarul european pentru transporturi Adina Vălean, într-un interviu pentru ȘtirileProTV.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 12-04-2022 11:28