Modifica setarile cookie
Toate categoriile

România riscă falimentul dacă nu avem Guvern până la 31 decembrie. Avertismentul analiştilor

Your browser doesn't support HTML5 video.

Negocierile pentru formarea noului Guvern au fost reluate marți, dar s-au blocat din nou. Analiştii avertizează că aceste tergiversări ne-ar putea costa scump.

Liderii PNL,USR-PLUS și UDMR au încercat fără succes să ajungă la un acord, după ce Dan Barna a anunțat că nu-și mai dorește șefia Camerei Deputaților. Ar dori, însă, funcția pentru un coleg, iar el s-ar mulțumi cu funcția de vicepremier.

 

 ”Dacă până la 31 decembrie nu se dă o ordonanță privind pensiile, România s-ar putea îndrepta spre faliment”  

Politicienii sunt  în criză de timp. Pandemia și problemele economice nu au dispărut, iar guvernul interimar are atribuții limitate.

Cristian Pîrvulescu, politolog: "Bătălia nu este atât de penibilă și inutilă cum pare la prima vedere, dar până la urmă contează mai mult imaginea decât esența. Dacă imaginea publicului este că e vorba despre o luptă pentru poziție a unor persoane egoiste, asta va afecta în mod grav întreaga guvernare și va avea implicație asupra reformelor care vor fi realizate și ca nu vor mai putea fi puse în practică."

Cristian Pîrvulescu, politolog: "Problema este că dacă până la 31 decembrie nu se dă o ordonanță privind pensiile, cu o situație atât de complicată cum este bugetul actual, România s-ar putea îndrepta spre faliment anul viitor și ar fi păcat.”

Citește și
Ludovic Orban
Președintele PNL face observații publice USR-ului: Am convenit să comunicăm doar împreună

Reporter: Credeți că vor reuși?

Cristian Pîrvulescu, politolog: ”Nu au altă soluție. Sunt condamnați să reușească."

Discuțiile vor fi reluate joi. Dacă se va ajunge la un rezultat, Klaus Iohannis va chema din nou partidele parlamentare la consultări. 

 

 Cum s-au derulat negocierile de marţi

 

După consultările fără rezultat de la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis l-a chemat dimineață la discuții pe fostul premier Ludovic Orban.

În același timp, liderul USR-PLUS, Dan Barna, anunță în Parlament că renunță la funcția de președinte al Camerei Deputaților, post pe care și-l dorește și liderul PNL, Ludovic Orban.

Dan Barna: "USR PLUS îl propune pe Cătălin Drulă pentru conducerea Camerei Deputaților. Îi propun lui Ludovic Orban și Kelemen Hunor să intrăm împreună în acest Guvern ca vicepremieri, ca exemplu de responsabilitate."

Ludovic Orban i-a răspuns în scris, câteva ore mai târziu. Indirect, i-a transmis că l-a nemulțumit comunicarea publică a unei decizii care nu a fost discutată cu colegii din coaliție: "Am convenit în cursul primelor două zile de negocieri pe care le-am avut cu liderii USR-PLUS și UDMR să comunicăm doar împreună și doar acele lucruri asupra cărora am ajuns la un acord. "

Președinții partidelor au reluat apoi negocierile la Vila Lac, dar s-au blocat din nou. Conform unor surse, tot din cauza șefiei Camerei Deputaților. Ludovic Orban ar fi insistat că are mandatul Partidului Național Liberal pentru această funcție.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult