Recorder.ro: Maria Grapini a publicat un roman de dragoste cu pasaje luate de pe Wikipedia
Potrivit Recorder.ro, Maria Grapini a publicat trei cărţi, iar o a patra a fost trimisă la tipar. Dintre ele, un roman de dragoste intitulat „Viața între scrieri și transcrieri” a apărut în 2012, iar pe coperta a patra este recomandat chiar de președintele Uniunii Scriitorilor, filiala Timișoara, Cornel Ungureanu.
Romanul ar conţine însă paragrafe întregi luate de pe forumuri sau chiar de pe Wikipedia şi inserate drept naraţiune sau dialoguri, fără a fi citată vreo sursă. De exemplu, atunci când personajele principale, un cuplu de îndrăgostiţi, ajung în Grecia, Mark îi vorbeşte Oanei despre această ţară folosind de fapt informaţii copiate de pe enciclopedia online.
Contactată de reporterii Recorder.ro pentru a explica cum au apărut aceste pasaje în roman, Maria Grapini ar fi negat iniţial că a preluat ceva de pe Internet, apoi a răspuns „Bine, dar acolo nu se poate inventa, istoria e istorie. Ați fi vrut să inventez altceva despre Grecia? Dumneavoastră dacă ați scrie o carte și ar trebui să cuprindeți ceva despre istoria unei țări, ați inventa istoria țării?”
Sursa: Recorder.ro
Etichete: roman , plagiat , wikipedia , carte , maria grapini
Dată publicare: 28-02-2019 10:07