Răzvan Cuc, noul ministru la Transporturi, are 6 apartamente, o casă și terenuri

razvan cuc
Agerpres

Noul ministru la Transporturi, Răzvan Cuc, a mai ocupat această funcție în Guvernele Grindeanu şi Tudose, el revenind în acest post după un an și patru luni.

 

Fost ministru al Transporturilor în Guvernele Grindeanu şi Tudose şi fost secretar de stat în minister, Alexandru Răzvan Cuc a renunțat la portofoliul de la Transporturi prin demisie, în octombrie 2017.

Născut în 1983, Cuc a absolvit în 2006 Facultatea de Studii Economice Europene din cadrul Universităţii Româno-Americane.

El a absolvit un masterat în comerţ internaţional în 2008 şi unul în drept în 2012. Din 2009, este doctorand în cadrul Academiei Române, scrie News.ro.

Citește și
Viorica Dancila anunta noii ministri
Daniel Suciu şi Răzvan Cuc, numiți de Iohannis la Dezvoltare și Transporturi

În perioada 2006-2007, el a lucrat ca expert în cadrul Ministerului Economiei.

Între 2007 şi 2010, Cuc a ocupat aceeaşi poziţie în cadrul Ministerului pentru IMM-uri. Din 2012 până în 2013, el a fost director adjunct al Zonei Libere Giurgiu, iar din 2013 până în 2015 a fost director general.

În octombrie 2015, premierul de atunci, Victor Ponta, l-a numit ca secretar de stat în Ministerul Transporturilor, poziţie din care a coordonat activitatea Companiei Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

În luna mai 2016, prim-ministrul Dacian Cioloş a semnat o decizie prin care Cuc este eliberat din funcţia de secretar de stat.

Intrat iniţial în Guvernul Grindeanu din poziţia de om de încredere al lui Niculae Bădălău în filiala Giurgiu, de această dată, Cuc ajunge membru al Cabinetului din filiala Neamţ şi în condţiile în care fostul său susţinător Nicolae Bădălău şi-a anunţat explicit susţinerea pentur un alt candidat la Transporturi, Cristian Marciu.

Potrivit ultimei declaraţii de avere publicate, Cuc deţine, împreună cu soţia sa, Ramona Iordache, un teren de 10,36 hectare din judeţul Giurgiu, două apartamente în Giurgiu, ultimul, de 702 metri pătraţi, cumpărat în 2017, un apartament de 33 metri pătraţi (mp) în Bucureşti, un altul de 54 de metri pătraţi dobândit în 2017 în baza unui contract de întreţinere şi un altul de 32 de metri pătraţi cumpărat în 2017. De asemenea, a moştenit o parte dintr-un apartament în Bucureşti şi mai are o casă de 322.97 mp şi spaţii comerciale de 166 mp în Giurgiu.

În plus, deţine bijuterii din aur şi argint în valoare de 20.000 de euro şi active financiare de peste 80.000 de lei.

El a vândut anul trecut un apartament şi o garsonieră, încasând în total 167.000 de euro. El a primit şi o donaţie, de 200.000 de lei de la Ion Iordache.

În calitate de ministru şi deputat a încasat peste 170.000 de lei, iar soţia sa a încasat o indemnizaţie de creştere a copilului de 208.298 lei, conform declaraţiei de avere din 15 iunie 2018.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Dan Petrescu i-a speriat pe englezi: "Îngrijorător, o boală misterioasă"
Dan Petrescu i-a speriat pe englezi: "Îngrijorător, o boală misterioasă"
Citește și...
Cine e Daniel Suciu, noul ministru la Dezvoltare. Averea deputatului PSD
Cine e Daniel Suciu, noul ministru la Dezvoltare. Averea deputatului PSD

Deputatul PSD Daniel Suciu, a cărui nominalizare a fost acceptată de Iohannis pentru portofoliul de la Ministerul Dezvoltării, este fost jurnalist şi fost consilier judeţean.

Daniel Suciu şi Răzvan Cuc, numiți de Iohannis la Dezvoltare și Transporturi
Daniel Suciu şi Răzvan Cuc, numiți de Iohannis la Dezvoltare și Transporturi

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul de numire a lui  Daniel Suciu în funcția de ministru la Dezvoltare şi decretul de numire a lui Răzvan Cuc în funcția de ministru la Transporturi.

Cuc și Suciu, propuși la Transporturi și Dezvoltare. Dragnea, acuzat că ”manglește”
Cuc și Suciu, propuși la Transporturi și Dezvoltare. Dragnea, acuzat că ”manglește”

După aproape trei luni fără miniştri la Transporturi şi Dezvoltare, social-democraţii s-au reunit marți să facă alte nominalizări.

Recomandări
Politolog, după alegeri: „Un alt perdant este Nicușor Dan. Mă aștept ca președintele să devină din ce în ce mai izolat”
Politolog, după alegeri: „Un alt perdant este Nicușor Dan. Mă aștept ca președintele să devină din ce în ce mai izolat”

PNL și premierul Ilie Bolojan ies mai puternici din aceste alegeri, în vreme ce marele pierzător ar fi PSD, al cărui candidat s-a clasat pe locul 3.

„Cadou” de la „moș” Bolojan pentru buget, nu pentru bugetari. Guvernul pregătește înghețarea salariilor și în 2026
„Cadou” de la „moș” Bolojan pentru buget, nu pentru bugetari. Guvernul pregătește înghețarea salariilor și în 2026

Salariile bugetarilor ar putea fi înghețate anul viitor, spun surse guvernamentale. Asta ar însemna ca lefurile a peste un milion de angajați de la stat să rămână pe loc din pricina crizei bugetare.

Nicușor Dan, în Franța: „România azi are maturitatea să se autoevalueze, să ştie ce poate”. Urmează întâlnirea cu Macron
Nicușor Dan, în Franța: „România azi are maturitatea să se autoevalueze, să ştie ce poate”. Urmează întâlnirea cu Macron

Preşedintele Nicuşor Dan, aflat în vizită oficială în Franţa, are, luni, o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti şi le-a transmis că doreşte un dialog cât mai intens cu ei, pe teme economice, sociale din care toată lumea să aibă de câştigat.