Raportul Comisiei de anchetă privind alegerile din 2009, dezbătut luni
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului dezbate, luni, raportul Comisiei parlamentare de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009.
În şedinţa de plen reunit care va avea loc luni, de la ora 15,00, va fi prezentat şi dezbătut raportul comisiei de anchetă. După dezbatere, potrivit ordinii de zi a şedinţei, parlamentarii vor vota o hotărâre de aprobare a raportului, cu concluziile adoptate de comisie şi propunerile formulate.
După aprobare, hotărârea urmează să fie trimisă, alături de raport, către mai multe instituţii ale statului.
"Parlamentul transmite prezenta hotărâre, raportul final şi dosarele cu materialele documentare care au stat la baza elaborării raportului către Administraţia Prezidenţială - preşedintelui României, Guvernul României, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi către Consiliul Superior al Magistraturii, care au competenţe în domeniul analizat de comisia parlamentară de anchetă, pentru ca acestea să-şi poată exercita atribuţiile legale", se arată în documentele ordinii de zi.
Raportul final a fost prezentat pe 23 ianuarie de preşedintele comisiei de anchetă, deputatul PSD Oana Florea.
"Concluzia raportului este că au fost acţiuni concertate, acţiuni de schimbare a şefilor de prefecturi şi a şefilor de deconcentrate din teritoriu cu intenţia de a modifica rezultatul votului dacă era necesar, dar neavând buletinele de vot, nu putem spune cu certitudine acest lucru. Putem deduce că au fost aceste acţiuni, că au avut loc, că s-a încălcat legea şi că au avut scopul de a influenţa rezultatul votului", a afirmat Oana Florea.
Potrivit acesteia, "cu privire la sufrageria" lui Gabriel Oprea, au fost audiate mai multe persoane, dintre care unele au refuzat să se prezinte la comisie, altele au răspuns în scris, fără să spună nimic, în timp ce alţii au menţionat că au răspuns la Parchet.
"Nu am fost foarte ajutaţi în a găsi răspunsuri în această privinţă. În schimb, conform ordonanţei din 20 iunie 2017 de clasare a dosarului, am aflat că în casa domnului Oprea, în noaptea de 16-17 noiembrie 2009, au participat persoane cu funcţii de conducere în autorităţile publice, printre care George Maior, Florian Coldea, Laura Codruţa Kovesi, Dan Andronic, Niculae Onţanu şi Anghel Iordănescu. Având în vedere că vorbim de persoane cu funcţii în stat şi că aceste persoane nu au vrut să vorbească despre scopul în care se aflau acolo, face să planeze suspiciunea că în seara alegerilor acele persoane s-au întâlnit la un eveniment privat cu scopul de a influenţa rezultatul votului. Cu toate acestea, din probele administrate în cadrul anchetei, nu se poate trage o astfel de concluzie", a explicat preşedintele comisiei de anchetă.
Sursa: Agerpres
Etichete: inchisoare , dna , ancheta , lege , Parlament , comisie , gabriel oprea , oana florea , alegeri 2009
Dată publicare: 11-02-2018 16:28