Modifica setarile cookie
Toate categoriile

PSD și PNL au dat tot ce au avut mai bun. Unul dintre noii veniți nu știa nici măcar cum se cheamă ministerul său

Your browser doesn't support HTML5 video.

Oficial, guvernul Ciolacu a ajuns în formula finală, fără UDMR, iar cei 18 miniștri au fost audiați de parlament.  

Singurii care au ridicat obiecții și pe alocuri tonul au fost parlamentarii opoziției, deranjați că minutele alocate fiecărie discuții au expirat mai mereu înainte ca cei în cauză să le răspundă la întrebări.

De joi, vom avea așadar un guvern PSD-PNL, după ce, după cum au spus chiar liderii UDMR, maghiarii au fost dați afară de la Palatul Victoria.

Liberalii au făcut modificări în lista miniștrilor pâna marți seară târziu. Ultima propusă a fost Alina Gorghiu pentru Justiție. Inițial a fost vehiculat numele unui fost șef CSM, dar acesta a fost respins de conducerea PNL.

”Ludovic Orban: Doamna senator, știu că vă e teamă să vă supuneți întrebărilor fiindcă sunteți într-un fel candidat de pe banca de rezervă.

Citește și
negocieri
De ce sunt atât de importante pentru PSD și PNL cele 29 de voturi din parlament ale UDMR

Alina Gorghiu: Vă rog, este o afirmație misogină!”.

În negocierile cu PSD și UDMR, liberalii au insistat mult să primească Dezvoltarea. Portofoliul era deținut de UDMR și a ajuns acum la un liberal care a condus consiliul județean de la Brașov. Deocamdată se obișnuiește cu numele complet al ministerului.

Adrian Veștea, ministru propus pentru Dezvoltare: ”Voi păstra același echilibru care l-am avut și până acum la ministerul... aaaa... dezvoltării.... administrației publice... a, ministerul lucrărilor publice și administrației”.

La Muncă, PSD a încercat să-l înlocuiască pe Marius Budăi cu un alt lider din partid, doar că toți cei abordați au refuzat oferta.

”Ionel Dancă, deputat Forța Dreptei: Dumneavoastră trebuia să fiți demis demult. Când o să majorați pensiile?

Marius Budăi, ministrul propus pentru Muncă: În acest an, din respect pentru cetățeni, spre deosebire de șeful dvs, această coalitie va mări pensiile”.

Bogdan Ivan, cel mai tânăr ministru din istoria României

Iar la Digitalizare, social-democrații au scos din umbră un deputat de 32 de ani care devine astfel și cel mai tânăr ministru din toate vremurile. Bogdan Ivan s-a remarcat până acum doar cu o lege prin care susținea ca mascații să facă controale în școli. Acum vorbește despre identitatea digitală a cetățenilor.

Bogdan Ivan, ministru propus pentru Cercetare si Digitalizare: ”Va fi mult mai simplu de folosit pentru orice cetățean al României care interacționează cu statul”.

De două luni, cât au durat negocierile pentru formarea guvernului, ministrul afacerilor Externe Bogdan Aurescu a fost mereu prezent. În mod surprinzător, numele său a dispărut din formula finală, fiind înlocuit de o consilieră a președintelui Iohannis, Luminița Odobescu. Își propune ca România să fie primită în Schengen.

”Luminița Odobescu, ministru propus pentru Externe: Este un obiectiv prioritar și în strînsă coordonare cu toate instituțiile, mai avem de convins un singur stat membru.

Titus Corlățean, senator PSD: Din păcate nu mai avem timp”.

La Mediu, un alt minister pe care PNL îl va prelua de la UDMR, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, l-a impus pe deputatul Mircea Fechet. Acesta a fost pus să explice dacă încălzirea cu lemne va fi interzisă în România.

Mircea Fechet, deputat PNL: ”Niciodată nu a fost vorba ca România să le interzică cetățenilor să se încălzească cu lemne de foc, eu am trăit la țară, unde nu aveam decât această posibilitate”.

Guvernul Ciolacu va trece fără emoții în Parlament

Marcel Ciolacu a ținut morțiș ca din guvern să facă parte doi apropiați - Sorin Grindeanu la Transporturi și Marian Neacșu pe post de vicepremier. Rămâne la Sănătate Alexandru Rafila, iar la Economie se instalează un senator care a mai fost ministru - Radu Oprea.

Ministerul Familiei va fi condus tot de Gabriela Firea, iar Adrian Câciu se mută de la Finanțe la Fonduri Europene. Angel Tîlvăr rămâne ministru al Apărării, iar în locul lui Petre Daea vine deputatul Florin Barbu.

Liberalii au vrut ca Lucian Bode să plece de la Interne pentru a ”revitaliza” partidul. În locul său a fost pus Cătălin Predoiu, care este și vicepremier.

De la Fonduri Europene trece la Finanțe Marcel Boloș, iar Raluca Turcan, deși voia Dezvoltarea, a primit Cultura. De Energie se va ocupa Sebastian Burduja, iar la Educație rămâne Ligia Deca.

Fără emoții, cabinetul Marcel Ciolacu primește votul de învestire joi. Lăsați în afara guvernării, cei 29 de parlamentari UDMR vor fi prezenți sală, dar nu vor vota guvernul PSD-PNL.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult