Modifica setarile cookie
Toate categoriile

PSD a strâns peste 175.000 de semnături pentru susţinerea proiectului privind plafonarea preţurilor la electricitate şi gaze

PSD a anunţat că a strâns peste 175.000 de semnături pentru campania de susţinere a proiectului de lege pe care l-a depus în Parlament privind plafonarea preţurilor la electricitate şi gaze.

"Peste 175.000 de români au semnat până acum în cadrul campaniei iniţiate de PSD de susţinere a proiectului de lege depus în Parlament privind plafonarea preţurilor la electricitate şi gaze. Numărul mare de oameni din toate zonele ţării care s-au alăturat acestei campanii, în numai două săptămâni, arată gradul uriaş de suport public al măsurilor iniţiate de PSD. Credem că acest fapt trebuie să fie un semnal clar pentru parlamentarii tuturor partidelor la dezbaterile de luni, din Senat, privind aşteptările populaţiei faţă de acest proiect extrem de important pentru milioane de români", se arată într-un comunicat de presă al PSD.

Social-democraţii amintesc că proiectul prevede plafonarea pentru 6 luni a preţurilor la energie şi gaze, "la niveluri pe care românii să le poată suporta".

"În cazul electricităţii, PSD a propus, prin ultimele amendamente depuse vineri, un plafon de preţ al energiei active de 250 de lei/Mwh, în condiţiile în care ultimele oferte ale furnizorilor către populaţie, această valoare a ajuns la peste 950 lei/Mwh. În cazul gazelor naturale, plafonul propus este de 135 de lei/Mwh, faţă de oferte ale furnizorilor de 650 lei/Mwh. Soluţiile PSD produc o scădere a preţului final faţă de actualele oferte ale furnizorilor cu 74% în cazul energiei şi 79% în cazul gazelor. De asemenea, varianta PSD este net superioară propunerilor PNL: liberalii ajung la un preţ final al kilowatt-ului de 1,01 lei, în vreme ce în varianta noastră kilowattul va costa doar 0,67 lei", se explică în comunicat.

Potrivit PSD, proiectul implică o scădere a preţurilor la o valoare care se menţine pe întreaga durată a celor şase luni de plafonare, iar după intrarea în vigoare a legii toate contractele se restructurează, astfel încât să nu fie depăşit preţul maximal, cel plafonat.

Citește și
gaze
Facturi uriașe de gaze către populație. Preț de nouă ori mai mare notificat de un furnizor. Megawattul-oră, 900 de lei

"Prin legea propusă de PSD nivelul de trai al românilor este protejat în următoarele 6 luni de situaţia iminentă a dublării sau triplării facturilor cu utilităţile - electricitate şi gaz. Noile facturi dublate ar însemna un cost suplimentar de minim 1.200 de euro pe an pentru fiecare gospodărie de salariaţi din România. De aceea, cerem parlamentarilor responsabili de la celelalte partide să susţină mâine soluţiile PSD care vor evita producerea unei adevărate explozii sociale în această iarnă, menţinând facturile populaţiei la un nivel suportabil", susţin social-democraţii.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult