Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Prioritățile pe care Ioana Mihăilă le are la conducerea Ministerului Sănătății

Ioana Mihăilă a prezentat, miercuri seară, într-o conferință de presă, prioritățile pe care le are la conducerea Ministerului Sănătății.

“Mandatul meu se va concentra, pe lângă gestionarea pandemiei, pe trei priorități. În primul rând, atragerea și utilizarea de fonduri europene pentru reforme și investiții în sănătate. Am propus investiții de 2,6 miliarde de euro în infrastructura spitalicească.

În al doilea rând, creșterea accesului la servicii medicale de bază. Am prevăzut investiții de 330 de milioane de euro în asistența prespitalicească, cabinete ale medicilor de familie și caravane medicale.

În al treilea rând, reforma managementului spitalelor, avem nevoie de oameni bine pregătiți în funcții de conducere. Competența în funcții de conducere este o necesitate, nu un moft”, a declarat Ioana Mihăilă.

"Vom continua concursurile la casele judeţe de asigurări de sănătate şi Adrian Gheorghe, preşedintele CNAS, va avea tot sprijinul meu pentru ca acest proces să fie unul de succes. La fel, vom organiza concursuri corecte pentru celelalte funcţii de management în sistemul sanitar. Proiectele MS din următoarea perioadă se vor subscrie în principal acestor trei priorităţi", a mai afirmat ministrul, care a precizat că: "Avem un plan de reorganizare și eficientizare atât la nivelul Ministerul Sănătății, cât și la DSP-uri".

Citește și
Ioana Mihăilă, noul ministru al Sănătății, a depus jurământul. Iohannis: Mă bucur că în coaliție s-a găsit un modus vivendi
Ioana Mihăilă, noul ministru al Sănătății, a depus jurământul. Iohannis: Mă bucur că în coaliție s-a găsit un modus vivendi

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult