Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Președintele UDMR: Nu este exclusă posibilitatea amânării alegerilor locale

Liderul UDMR, deputatul Kelemen Hunor, nu exclude posibilitatea amânării alegerilor locale, în funcţie de evoluţia epidemiei de coronavirus, şi a precizat că liderii politici se vor întâlni peste aproximativ două săptămâni pentru a evalua situaţia.

"Peste două săptămâni a rămas să mai vorbim, liderii politici, şi să evaluăm situaţia, să vedem care va fi evoluţia epidemiei de coronavirus şi, din punctul meu de vedere, se poate da la o adică un proiect de lege, se poate scrie foarte repede, se poate vota, se poate da o lege organică, nu o ordonanţă de urgenţă, prin care putem amâna alegerile locale", a declarat Kelemen Hunor la Parlament.

El a precizat că în acest moment nu există un astfel de proiect.

"Trebuie să vedem cum vor evolua lucrurile. Este absolut clar că, dacă există o evoluţie nedorită, atunci nu poţi să faci precampanie, nu poţi să aduni semnăturile, nu poţi să faci campanie şi în ziua votului apar anumite riscuri de transmitere a bolii. Deci se poate gândi la aşa ceva, dar încă nu au fost discuţii. Vom vedea peste două-trei săptămâni când ne vom întâlni, fiindcă e corect să ne consultăm şi nu trebuie să spunem că această posibilitate este exclusă. În acest moment nu este exclusă o astfel de posibilitate (amânarea alegerilor locale - n.r.)", a adăugat liderul UDMR, potrivit Agerpres.

Citește și
Călin Popescu Tăriceanu
Tăriceanu: ALDE va vota ”cu noduri în gât, guvernul Cîțu, pentru a avea un guvern legitim”

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult