Klaus Iohannis, la deschiderea anului universitar: ”Avem nevoie de toleranță zero în privința plagiatului”
Șeful statului a ținut un discurs la festivitatea de deschidere a anului universitar 2022-2023, care a avut loc la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București.
Discursul președintelui României a fost transmis LIVE pe www.stirileprotv.ro.
În prezent, conducerea Ministerului Educației se află în mijlocul unui scandal de plagiat, care l-a determinat pe Sorin Cîmpeanu să demisioneze din fruntea acestei instituții.
”Una dintre aceste valori este integritatea, motiv pentru care îmi doresc o paradigmă radicală, lipsită de echivoc în garantarea integrității și eticii în viața academică. Pentru aceasta, avem nevoie de toleranță zero în privința plagiatului, iar noile legi ale educației trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea și sancționarea acestui fenomen toxic al mediului educațional.
Miza este însăși credibilitatea sistemului de învățământ superior și a cercetării din România, dar și viitorul nostru ca societate democratică. Trebuie să devină clar că obținerea unei diplome academice reprezintă o onoare și este condiționată exclusiv de un merit real. O Românie educată va trebui să fie o Românie corectă, fără nicio excepție” - a spus șeful statului.
Discursul președintelui Klaus Iohannis:
”Vă mulțumesc pentru invitația de a deschide anul universitar 2022-2023 la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”! Coincidența face ca tot astăzi, 3 octombrie, să fie sărbătorită și Ziua Mondială a Arhitecturii.
Sunt impresionat de tradiția bogată pe care avem ocazia să o rememorăm astăzi: anul acesta se împlinesc 130 de ani de la înființarea, în România, a primei facultăți de arhitectură, 110 ani de la punerea pietrei de temelie, în acest loc, a Palatului Școlii de Arhitectură și 70 de ani de funcționare neîntreruptă ca entitate academică de sine stătătoare.
La intrarea în Universitate, bustul lui Ion Mincu ne amintește că au trecut 170 de ani de la nașterea fondatorului arhitecturii naționale. Sunteți, cu certitudine, o inspirație pentru întreaga comunitate academică!
În anii care s-au scurs de la fondarea învățământului superior de arhitectură, breasla dumneavoastră a traversat etape importante. Încurajând apariția unui stil național, continuând cu remarcabilele contribuții ale arhitecturii și urbanismului românesc la mișcarea modernă internațională, arhitecții au ilustrat în realizările lor capacitatea creatoare și angajamentul european al societății noastre în perioada de după Marea Unire.
Ca toate celelalte domenii, și cu precădere cele ale meseriilor liberale, arhitectura și arhitecții nu au scăpat de presiunea ideologiei totalitarismului, de abuzurile și de prigoana regimului socialist comunist.
Cu atât mai remarcabil este procesul în care v-ați angrenat începând cu anul 1990, de strângere a legăturilor cu marile școli europene de arhitectură, de deschidere a numeroase oportunități internaționale pentru cadrele didactice și studenții dumneavoastră, de recuperare a valorilor patrimoniului arhitectural atât de afectate în ultimii ani ai dictaturii.
Apreciez în mod deosebit contribuția valoroasă pe care profesorii și absolvenții universității dumneavoastră o aduc în prezent la planificarea și realizarea unor investiții în infrastructura publică, ce este sprijinită solid de finanțări europene, inclusiv din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.
Dragi studenți,
Ați optat să vă pregătiți pentru o profesie unică prin specificul său, acela de a înnobila lumea prin frumos și creativitate.
Anii facultății nu sunt și nu au fost nicicând ușori, dar, spre deosebire de generațiile unora dintre profesorii voștri, voi aveți marele atu al unei studenții într-o societate democratică, într-un mediu al libertății academice și al autonomiei universitare, care vă sunt garantate.
Lucrurile nu au stat întotdeauna așa. Înaintașii voștri, studenți și profesori, au suferit în trecut pentru convingerile lor. Dar nici în acele momente grele, ei nu și-au pierdut credința că actul de creație este o expresie a libertății și nu poate exista în lipsa acesteia.
Doamnelor și domnilor,
Dacă actul de creație este fructul libertății, educația este rădăcina din care aceasta crește și dă naștere unei societăți cu oameni verticali, capabili să-și pună în valoare talentul și competențele, atât pentru împlinirea personală, cât și pentru binele comun.
Din acest motiv, sunt convins că avem nevoie de o reformă profundă a sistemului educațional, pentru a-l adapta nevoilor secolului XXI și valorilor europene în care credem.
Una dintre aceste valori este integritatea, motiv pentru care îmi doresc o paradigmă radicală, lipsită de echivoc în garantarea integrității și eticii în viața academică. Pentru aceasta, avem nevoie de toleranță zero în privința plagiatului, iar noile legi ale educației trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea și sancționarea acestui fenomen toxic al mediului educațional.
Miza este însăși credibilitatea sistemului de învățământ superior și a cercetării din România, dar și viitorul nostru ca societate democratică. Trebuie să devină clar că obținerea unei diplome academice reprezintă o onoare și este condiționată exclusiv de un merit real. O Românie educată va trebui să fie o Românie corectă, fără nicio excepție.
Apreciez atitudinea universității dumneavoastră față de orice încercare de fraudare și îmi doresc ca aceasta să constituie un exemplu de responsabilitate publică pentru comunitatea academică românească.
Dragi profesori,
România Educată este un proiect atât de important pentru societatea noastră deoarece învățământul de calitate are impact direct asupra vieții de zi cu zi a fiecărui cetățean.
Cel mai bun exemplu este chiar universitatea dumneavoastră. Localitățile în care ne place să trăim, grădinițele, școlile, liceele și universitățile pe care arhitecții le proiectează devin fundament al comunităților, întăresc coeziunea și contribuie la dezvoltarea simțului civic.
Astăzi, avem oportunitatea de a coopera cu restul Europei într-o manieră intensificată, ca urmare a formării de rețele de universități europene, a creșterii sumelor alocate fondurilor de cercetare pan-europene și a creșterii numărului de cooperări punctuale pe teme de cercetare.
Mobilitatea academică implicând studenți și profesori, juriile internaționale care evaluează proiectele de diplomă, colaborarea în tehnicile avansate cu firme de top, toate aceste componente ale formării de specialitate din Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” sunt expresii ale internaționalizării învățământului superior, unul dintre obiectivele proiectului România Educată.
Iar pentru că în curând va fi Ziua Educației, vreau să urez „La mulți ani!” tuturor celor care fac parte din sistemul de învățământ. Rolul profesorilor este esențial în modelarea parcursului în viață al elevilor și al studenților.
Misiunea universității, care include formarea dascălilor din sistemul preuniversitar, este mai actuală ca oricând și sunt convins că întreaga comunitate academică de aici se va ridica la înălțimea sa.
Închei dorindu-vă mult succes în toate activitățile dumneavoastră, la mulți ani și un an universitar foarte bun!”
Surse: Ligia Deca, consiliera lui Iohannis, va fi nominalizată de PNL pentru funcția de ministru al Educației
La festivitatea de deschidere a anului universitar 2022-2023 a fost prezentă și Ligia Deca, consiliera lui Klaus Iohannis pe probleme din învățământ.
Surse politice au declarat pentru Știrile Pro TV că Ligia Deca va fi nominalizată de PNL pentru funcția de ministru al Educației.
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Administrației Prezidențiale, Ligia Deca are 40 de ani și este doctor în științe politice, titlu acordat în 2016 de către Universitatea din Luxemburg și absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College.