Iohannis a lansat ”România Educată”: ”Actualele Inspectorate Şcolare trebuie desfiinţate”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Iohannis a susţinut că actualele inspectoratele şcolare ar trebui desfiinţate şi înlocuite cu structuri de profesionişti, acuzând PSD că politizează sistemul educaţional.
"Actualele inspectorate şcolare trebuie desfiinţate şi înlocuite cu structuri de profesionişti. Când am fost eu inspector, nu a existat politizare, iar dacă acum intri într-un inspectorat şi nu scot toţi carnetul de partid, înseamnă că este o minune. Aceste politizări (...) se petrec în special în perioade guvernamentale PSD-iste. PSD este eminamente politizatorul sistemului educaţional. O eroare fundamentală, fiindcă părţi ale sistemului educaţional trebuie depolitizate. Nu totul trebuie şi nu totul se poate depolitiza. Decizia asupra sistemului, legea, regulamentele se fac de politicieni, dar gestionarea sau managementul entităţilor sistemului trebuie făcute de profesionişti, nu trebuie directorul să fie PSD-ist ca să fie bun director, nu trebuie să fie liberal ca să fie bun director. Cred că trebuie să fie un om care are capacitatea şi abilitatea să gestioneze bine o şcoală, atât", a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni, la lansarea rezultatelor proiectului "România Educată", conform Agerpres.
Şeful statului a mai susţinut că evaluarea şcolilor sau a profesorilor ar putea fi făcută de o entitate în subordinea ministrului Educaţiei sau a Parlamentului.
"Oricum o definim, ea trebuie să facă lucrurile pentru care este construită, să evalueze performanţa, sistemul sau să producă remedii pentru erori sistematice. Toată zona aceea trebuie depolitizată de bun simţ. Dacă un director este bun şi este PSD-ist, nu trebuie scos din sistem doar pentru că este PSD-ist, dar nu trebuie să ajungă nimeni numai pentru că este PSD-ist sau numai că este liberal sau cine este la guvernare", a spus Iohannis.
El a reiterat că actual sistem educaţional suferă de "reformită".
"Nu poate să facă fiecare ministru o lege şi în timpul mandatului de un an parlamentarii să vină cu încă patru modificări la legea respectivă. Trebuie să avem politici sănătoase, gândite cu specialişti şi nu numai cu politicieni şi trebuie să avem o legiferare responsabilă", a punctat Iohannis.
Şeful statului a subliniat că se va implica atât în timpul mandatului său de preşedinte, cât şi după pentru a arăta că proiectul "România Educată" este ceea ce România are nevoie.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, proiectul "România Educată" reprezintă cea mai amplă şi de durată consultare publică desfăşurată până în prezent în domeniul politicilor publice din educaţie.
La dezbatere au participat peste 10.000 de persoane, iar la elaborarea documentelor lansate cu această ocazie au contribuit peste 60 de instituţii publice, organizaţii neguvernamentale şi reprezentanţi ai actorilor din domeniu.
"Acest demers exprimă dorinţa preşedintelui României ca fiecare român să aibă ocazia de a contribui la proiect", se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.
Înscrierea copiilor la creșă cât mai devreme, reducerea abandonului școlar, pregătirea cadrelor didactice și schimbarea formei de evaluare a elevilor sunt doar câteva dintre obiectivele acestei strategiii. În cadrul proiectului au fost consultate peste 8000 de persoane, iar la lansare au fost invitați toți miniștrii Educației de după anul 1990.
Conform strategiei, copiii ar trebui să între în sistemul educațional cât mai devreme, între 0 și 3 ani, iar, pentru asta, statul ar trebui să construiască mai multe creșe. Atât la creșe, cât și la grădinițe, vor există servicii psihologice, de logopedie și de educație parentală. Iar la clasele 1-4 vor preda doar absolvenți de facultate.
Un scenariu propune restructurare invățământului pe clicluri: învățământ primar de 6 ani, iar gimnaziul și liceul să aibă câte 3 ani. Bacul ar putea fi teoretic și aplicat sau să fie introdus Bacalaureatul Internațional.
”Pe scurt, România educată este un proiect strategic, care vrea să creioneze bazele sistemului educațional din România pentru sceolul 21, pentru viitor.
Ce nu este România educată. Nu este un proiect de lege. România Educată nu este un rețetar simplu. Nu este o poveste doar politică. România educată nu este programul meu electoral. Este România noastră, a tuturor, pentru generațiile care vor veni.” - a declarat Klaus Iohannis.
De asemenea, în cadrul evenimentului de la Palatul Cotroceni s-a lansat şi site-ul proiectului, unde rezultatele vor fi disponibile pentru consultare şi unde toţi cei interesaţi sunt invitaţi să transmită opinii şi sugestii.
Ligia Deca , consilier de stat pe educație: "Formarea inițială și continuă a profesorilor, astfel încât să fie mai aproape de fiecare tipologie de copil, astfel încât să recunoască semnele timpurii ale pericolului de abandon școlar. Plus în acest circuit: psiholog școlar, asistent social, medic".
Un scenariu propune restructurarea învățământului preuniversitar pe clicluri: învățământ primar de 6 ani, iar gimnaziul și liceul de câte 3. Și o schimbare a Bacalaureatului este luată în discuție: se pune inclusiv problema unui ”Bacalaureat Internațional”.
Ligia Deca , consilier de stat pe educație: "Acum avem un Bacalaureat care are un nivel de dificultate diferit al probelor, dar nu are nicio componentă, unde să putem vedea aplecarea spre zona practică."
Învățământul profesional ar putea fi prelungit cu încă un nivel de pregătire, pentru a aduce pe piața muncii cât mai mulți tineri specializați în diferite meserii.
Iar în învățământul superior, toate lucrările importante - licență, disertație sau doctorat - vor fi trecute prin soft-uri anti-plagiat.
Propunerile intră de acum în dezbatere și timp de 3 luni oricine poate consulta proiectul pe site-ul romaniaeducata.eu.
Iar dincolo de rivalitățile politice rezultatele ar urma să fie luate în calcul de guvernul PSD, la elaborarea noii legi a educației.
Pentru toate aceste realizări, Guvernul ar trebui să aloce, însă, bugetul minim prevăzut în legea educației și niciodată respectat: 6% din PIB.
Discursul președintelui României, Klaus Iohannis, susținut în cadrul evenimentului de lansare în dezbatere publică a rezultatelor Proiectului „România Educată”
„Stimați parlamentari, profesori, rectori, foști miniștri, părinți, specialiști, analiști, o adunare selectă, bun venit tuturor! Mă bucur că suntem împreună aici, în această seară!
Este un moment mult așteptat, mult comentat. Este această lansare în dezbatere un eveniment de la care avem mari așteptări - «România educată».
Haideți să vorbim despre educație. Sunt întrebări simple la care trebuie să răspundem la început. Avem nevoie de un sistem educațional, un sistem de educație școlară? Evident, da!
Avem nevoie de școli? Evident că da!
Dar ce fel de școli? Cum îi pregătim pe dascăli? Ce așteptări avem de la absolvenții acestor școli? Ne trebuie și universități? Sigur că da!
Ce abilități trebuie să aibă un tânăr student la absolvire? Ne interesează șansa tânărului de a găsit un loc de muncă în domeniul pentru care s-a pregătit? Cum evaluăm performanța unei școli? Dar a unei universități? Dar performanța întregului sistem? Ne interesează numărul de absolvenți sau calitatea educației primite? Sau dacă este în corelare cu piața muncii?
Iată că întrebări avem multe și, cu cât mergem mai mult în profunzime, răspunsurile nu mai sunt atât de simple. La toate aceste întrebări, și multe altele, vrea să răspundă proiectul «România Educată».
Până la urmă, lumea mă întreabă ce este acest proiect, «România Educată», și de ce mă ocup eu de așa - întrebări legitime. «România Educată» este un proiect strategic. «România Educată» vrea să ajute la creionarea, la conceperea unui sistem educațional pentru România secolului XXI, vrea să ajute politicienii să vină cu politici educaționale bune. Vrea să ajute pe dascăli să reușească să predea în așa fel încât să fie și ei, și elevii mulțumiți, dar și părinții, dar și angajatorii.
Este un proiect care vrea să-l ajute pe directorul de școală să știe cum să gestioneze unitatea de care răspunde, pentru a avea rezultate bune. Dar care sunt rezultatele care se măsoară? Nu este chiar așa de simplu de găsit nici măcar acest răspuns.
Pe scurt, «România Educată» este un proiect strategic, care vrea să creioneze bazele sistemului educațional din România pentru secolul 21, pentru viitor.
Ce nu este «România Educată»? «România Educată» nu este un proiect de lege. «România Educată» nu este un rețetar simplu. «România Educată» nu este o poveste doar politică. «România Educată» nu este programul meu electoral. «România Educată» este România noastră a tuturor, pentru generațiile care vor veni.
Atunci când am devenit proaspăt Președinte, am început, împreună cu echipa mea, să ne punem întrebări. Unde e bine să punem reflectorul? Pe ce punem accent? O plajă largă. Sistemul sanitar – toți vrem să fim bine îngrijiți la nevoie. Evident, sistemul educațional, infrastructura – toată lumea vorbește despre autostrăzi, și avem nevoie de ele. Economia, finanțele publice – multe domenii.
Dar dintre acestea, toate priorități, care este prima prioritate? Ce este definitoriu pentru reușita națiunii române? Asta a fost întrebarea pe care ne-am pus-o.
Și răspunsul nostru este clar, este limpede și este ferm – educația este baza României de mâine! Educația este baza generațiilor viitoare. O Românie educată este o Românie de succes, o Românie puternică, o Românie prosperă, o Românie care se profilează bine în rândul națiunilor. Asta ne dorim cu toții. Pentru asta, am lucrat până acum, aproximativ 2 ani.
Între timp, avem un proiect bun. S-ar putea numi un draft, pe care îl punem astăzi în dezbatere. Dar, înainte de asta, dați-mi voie să zăbovesc un pic și asupra unor date despre situația de acum. Orice ai vrea să faci, trebuie să pornești de la situația existentă. Unde stăm acum?
Avem, de exemplu, rezultate foarte bune la olimpiade, olimpiade internaționale. Ne mândrim cu acești copii. Este foarte bine. Deci, avem elite. Dar avem la capătul celălalt - 40% din absolvenții ciclului gimnazial sunt ceea ce se numește analfabeți funcțional. Dacă le dai un text, ei îl citesc și nu înțeleg nimic sau aproape nimic. Problemă mare, și s-a propagat.
Unul din cinci elevi, unul din cinci elevi părăsește prea devreme școala obligatoriu. Deci, dați-vă seama, 20% dintre copiii României pleacă înainte să termine școala. Unde pleacă? Nu prea știm. Sunt copii cărora le fură cineva șansa de viitor. Sunt copii, majoritatea, care se pierd undeva. Foarte puțini pot fi recuperați.
Deci, avem rezultate, ca să zicem așa, amestecate. Nu e bine. Dacă vrem, însă, să construim un sistem foarte solid, trebuie să ne punem întrebarea ce fel de pregătire vrem să dăm tinerelor generații. Pentru ce anume să-i pregătim? Pentru viață, da. Pentru o carieră, da. Pentru o meserie, sigur că da. Dar ce meserie? Pentru meseriile secolului XX este un pic greșit. Noi trebuie să îi pregătim pentru meseriile secolului XXI, evident. Dar care sunt acestea?
Dragii mei, dacă vă întreb, nu o să știți, și nu știe nimeni. Vor apărea nenumărate meserii noi în următoarele decenii care nici nu sunt definite. Vor dispărea foarte multe meserii dintre cele pe care le cunoaștem și pentru care mulți dintre noi ne-am pregătit. Și atunci trebuie să avem grijă să pregătim generațiile de tineri pentru ce va fi în viitor, nu pentru cum a fost când am fost noi elevi, sau studenți, sau miniștri.
Trebuie să avem mare grijă pentru ce îi pregătim. Răspunsul generic este ușor de dat – pentru viitorul României. Dar, mai departe este nevoie de analize, de studii aprofundate, de foarte multă grijă cum concepem acest sistem pentru viitor. Și de asta se ocupă «România Educată». Nu este vorba de o poveste care sună frumos la televizor, pe urmă plecăm acasă și ne vedem de treabă. Este vorba despre ce facem noi cu România. Acest rezultat al educației va defini societatea de mâine. Așa cum îi educăm pe tineri, așa va arăta societatea de mâine. Dacă le dăm o educație serioasă, orientată spre viitor, vom avea o Românie performantă. Dacă nu, vom avea o Românie fără performanțe notabile. Asta e chestiunea esențială.
Proiectul «România Educată» a fost conceput în prima formă în 2016. Noi, echipa noastră de la Administrația Prezidențială, am început să lucrăm, am început să cooptăm din ce în ce mai mulți participanți. Foarte mulți dintre dumneavoastră ați participat de la început, alții ați venit pe parcurs și sper că mulți alții veți participa de acum încolo, când devine și mai interesant.
Am avut până acum opt conferințe regionale. În fiecare conferință regională s-a dezbătut o mare temă din educație. 60 de evenimente publice până acum. Am întrebat pe cei interesați cum văd ei soluționarea, rezolvarea, abordarea chestiunilor care ne interesează, și am centralizat peste 8.000 de răspunsuri. Peste 10.000 de participanți avem până acum în acest mare proiect.
Acest proiect a fost inițiat de mine, împreună cu echipa mea, dar acest proiect este al dumneavoastră, este al elevilor, al studenților, al profesorilor, este un proiect al societății românești. Fiindcă dacă răspunsurile au fost foarte diferite la întrebări, legitim, corect, un lucru au știut toți: trebuie făcut ceva pentru a îmbunătăți sistemul și acest fapt, că toți au înțeles de la început, au subliniat nevoia de îmbunătățire, ne încurajează să mergem mai departe.
Concluziile acestei munci sunt concluziile pe care le supunem atenției dumneavoastră. Am lucrat, am ajuns la un set de concluzii, de propuneri, pe care, sigur, noi le găsim foarte bune. Și participanții le găsesc foarte bune - 65 de organizații participante, 65: autorități, ONG-uri, universități ș.a.m.d. Asta lansăm astăzi. Noi lansăm în dezbatere publică rezultatul muncii dumneavoastră, și a noastră, din ultimii doi ani.
Ce vrem? Vrem să găsim răspunsul, soluția pentru o educație de calitate pentru toți, pentru toți copiii și tinerii României. Căutăm un sistem flexibil, căutăm un sistem care-i integrează pe toți. Ambiția mea este ca niciun copil din România, niciun tânăr din România să nu rămână în afară. Trebuie să găsim soluții care-i integrează pe toți.
Vă amintiți? Am avut, cred că acum doi ani, un BAC la care au picat jumătate. Este o catastrofă națională așa ceva și este cea mai proastă notă pentru sistemul actual.
Nu ne permitem să pierdem niciun copil în România! Asta îmi doresc eu cu proiectul «România Educată».
Avem multe propuneri. Ele vor fi dezbătute, îmbunătățite, comentate, criticate - foarte importantă critica, dar, vă rog, critica constructivă, nu critica destructivă. Câteva dintre propuneri, am spicuit împreună cu echipa mea - încă o dată, câteva, nu asta este baza proiectului: măsuri pentru reducerea ratei deosebit de ridicate de părăsire timpurie a școlii. Nu dorim să mai rămână copii pe dinafară.
Dezvoltarea unui sistem de educație profesională performant - de ani de zile vorbim de educația duală, de educația profesională, de o pregătire în funcție de interes, în funcție de capacitate. Asta așteaptă și mediul privat de la noi, așteaptă o diversificare și pregătire serioasă de calitate, de la meseriași până la inginer sau specialist IT.
Propunem creșterea conectivității internaționale, învățământului superior, schimbul de idei. Nu vrem să ne izolăm, vrem să fim conectați. Vrem să fim conectați la sistemul european, la sistemul internațional.
Extinderea accesului la educație timpurie, adică creșe, grădinițe, pentru cât mai mulți copii încă de la o vârstă fragedă - asta atinge două chestiuni esențiale. Una: acești copii sunt pregătiți mai bine pentru școală. Doi, îi lasă pe părinți să meargă la serviciu.
Regândirea evaluării elevilor și studenților - evaluarea pe care o folosim noi este cam la nivelul anilor, nu știu, '60, '70. Le dăm note, trecem în catalog, facem mediile, la sfârșitul anului facem statistici, hârtii peste hârtii, le trimitem la inspectorat, la minister, și?
Cred că nu este suficient, această evaluare trebuie să genereze un feedback, pentru fiecare elev în parte, pentru fiecare părinte în parte, în așa fel încât lucrurile să se constituie instrumente eficiente nu numai de evaluare, ci și de corectare, de îmbunătățire a performanțelor și - de ce nu? - de corectare a sistemului. Mult de lucru.
Dezvoltarea unui sistem mai bun de formare a cadrelor didactice - până la urmă, ca să funcționeze, avem nevoie de dascăli dedicați, bine formați, cu performanțe notabile, respectați în societate, remunerați corespunzător, cu o bază materială serioasă, adaptată nevoilor unei școli moderne. Acestea sunt câteva dintre propunerile pe care le facem în acest program.
Concret, astăzi lansăm un pachet complet în dezbatere, un pachet care conține și o viziune, și strategie, și direcții de acțiune pe șapte teme pe care le-am găsit prioritare pentru educația din România, având în vedere orizontul 2030.
Deci, nu vorbim de o modificare rapidă pentru următorul an. Ne dorim un sistem care funcționează în perspectivă, un sistem stabil, sustenabil, performant.
După care se pune întrebarea: bun și, ce urmează? Urmează minimum trei luni de dezbatere publică, consultări, discuții - cu partide, cu politicieni, cu comisii parlamentare și cu guvernanți, foști miniștri, persoane interesate, sindicate, reprezentanții școlilor, elevilor, studenților, profesorilor, și, în final, vom ști ce vrem cu România.
Dați-mi voie acum, în deschidere, să mulțumesc tuturor participanților din fazele de până acum. Au fost mulți, ați fost mulți. Vă rog să rămâneți mulți, rămâneți conectați, rămâneți implicați, fiindcă este vorba de România noastră de mâine!
Vă mulțumesc!”
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
Sursa: Pro TV
Etichete: klaus iohannis , educație , profesori , scoala , invatamant , elevi , proiect , Cotroceni , România Educată
Dată publicare: 05-12-2018 14:17