Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Președintele Iohannis a decis să promulge legea privind realizarea Autostrăzii Unirii

Legea privind realizarea Autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş va fi promulgată, vineri, de preşedintele Iohannis, în prezenţa reprezentanţilor celor 2 asociaţii civice ieşene care militează pentru autostradă, dar şi a parlamentarilor care au iniţiat proiectul.

 

Dan Radu, reprezentant al Asociaţiei ”Moldova vrea Autostradă” a declarat, pentru News.ro, că preşedintele Klaus Iohannis va promulga, vineri după-amiază, legea privind realizarea autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş, iar cu această ocazie va fi organizată o scurtă ceremonie la Cotroceni, scrie News.ro.

”Preşedintele Iohannis ne-a invitat să fim de faţă când va semna legea pentru autostrada Iaşi-Târgu Mureş A8. Va fi o scurtă ceremonie, la care au fost invitate asociaţiile care militează pentru autostrăzi în Moldova, dar şi politicieni care au iniţiat şi susţinut legea. Este o formă de recunoaştere a activităţii noastre din ultimii doi ani. Nu ne oprim aici, vom monitoriza legea bugetului pe anul viitor, care ar trebui să conţină alocările bugetare pentru reactualizarea studiilor de fezabilitate pentru toate cele trei segmente ale A8”, a declarat Dan Radu.

La rândul său, deputatul PNL Marius Bodea, secretar al comisiei de transporturi şi infrastructură, consideră că ”faptul că preşedintele Klaus Iohannis organizează acest eveniment arată că problema izolării Moldovei a devenit o problemă naţională”.

Citește și
Klaus Iohannis, Liviu Dragnea, Calin Popescu Tariceanu
Ședință solemnă în Parlament. Iohannis, Dragnea și Dăncilă s-au criticat reciproc cu ocazia celebrării Centenarului

”Ca iniţiator, la rândul meu, al acestei legi, cunosc foarte bine ce reprezintă această investiţie. Pur şi simplu scoate din izolare peste patru milioane de locuitori ai regiunii, redă speranţa unei vieţi decente, ajută întreaga pătură antreprenorială de aici şi opreşte hemoragia de forţă de muncă care a atins cote absolut alarmante în Moldova. După promulgarea legii, guvernul este cel care trebuie să treacă la fapte. Vom fi atenţi la fondurile care se vor aloca. Decizia politică a fost luată, nu mai merge cu jumătăţi de măsură şi cu declaraţii pompoase din partea guvernanţilor”, a afirmat liberalul Marius Bodea.

Legea privind realizarea Auostrăzii Unirii, Iaşi – Târgu Mureş, a fost adoptată pe 7 noiembrie de plenul Camerei Deputaţilor. Autostrada ar urma să fie construită din bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor.

Proiectul de lege a fost iniţiat în luna mai a anului trecut de un grup de 71 de parlamentari de la toate partidele politice, cu excepţia ALDE.

Ministerul Transporturilor este desemnat drept coordonator al proiectului de investiţii. Termenul de finalizare ar fi de patru ani de la intrarea în vigoare a legii.

Iniţiatorii legii critică întârzierile Guvernului, care îşi propunea ca abia în 2021 să înceapă realizarea studiilor de fezabilitate pentru această autostradă.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, la sfârşitul lunii trecute, o întâlnire cu o delegaţie a asociaţiilor "Moldova Vrea Autostradă", "Împreună pentru A8" şi "Pro Infrastructura". El spunea atunci că, în pofida susţinerii Comisiei Europene şi a disponibilităţii fondurilor europene, nu există voinţă la nivel guvernamental pentru autostrada Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni.

Reprezentanţii celor trei asociaţii i-au înmânat atunci preşedintelui României un memoriu cu privire la autostrăzile Moldovei, document care cuprinde parcursul acţiunilor societăţii civile, corespondenţa cu autorităţile responsabile, dar şi aspecte de ordin istoric, tehnic, economic, geostrategic şi social.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult