Premierul Orban: Vom adopta un prim set de măsuri pentru reducerea efectelor COVID-19
Anunţul a fost făcut de premierul Ludovic Orban, care a participat marţi la consultări cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale şi patronale, din cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social.
Potrivit unui comunicat al Executivului, citat de Agerpres, discuţiile s-au axat asupra soluţiilor necesare pentru păstrarea locurilor de muncă şi menţinerea viabilităţii activităţilor din cât mai multe sectoare economice.
Prim-ministrul a anunţat că, în şedinţa de miercuri, Guvernul va adopta un prim set de măsuri pentru susţinerea companiilor şi salariaţilor din sectoarele afectate.
"Vom da un puternic semnal angajaţilor şi economiei: Guvernul va interveni pentru menţinerea locurilor de muncă şi continuarea activităţii în cât mai multe sectoare economice. Pe lângă deciziile pe care le vom lua în şedinţa de mâine, vom continua să luăm măsuri asupra cărora ne vom consulta cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor", a subliniat şeful Executivului.
Setul de măsuri care urmează să fie analizat şi adoptat miercuri de Guvern vizează: creşterea lichidităţii companiilor; sprijinirea plăţii şomajului tehnic de către companii pentru angajaţii care îşi vor suspenda temporar activitatea; reducerea interacţiunii directe a cetăţenilor cu instituţiile statului, o măsură în acest sens fiind extinderea termenului pentru plata impozitelor locale; stimularea capacităţilor de producţie pentru cât mai multe bunuri necesare în această perioadă de criză, respectiv materiale sanitare de protecţie, dezinfectanţi.
De asemenea, premierul a subliniat că sunt achiziţionate şi vor fi asigurate materiale de protecţie a angajaţilor din sectoarele din prima linie a combaterii răspândirii COVID-19, precizare făcută în contextul în care reprezentanţii sindicatelor şi-au manifestat preocuparea cu privire la măsurile de protecţie a lucrătorilor.
Consultările Guvernului cu reprezentanţii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social vor continua în cadrul unui mecanism permanent, sindicatele şi patronatele urmând să fie implicate în definitivarea soluţiilor necesare pentru reducerea efectelor economice şi sociale produse de epidemia COVID-19, arată sursa citată.
Sursa: Pro TV, Agerpres
Etichete: coronavirus , guvern , ludovic orban
Dată publicare: 17-03-2020 16:48