Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ion Caramitru, după discuția cu Dăncilă: ”Am cerut demisia domnului ministru Breaz”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă i-a primit marți la Palatul Victoria pe managerii Teatrului Naţional Bucureşti, Filarmonicii „George Enescu”, Teatrului de Operetă şi Muzeului Naţional de Artă Contemporană.

Tema discuțiilor a fost legată de situaţia bugetelor instituţiilor de cultură, după ce zeci de actori şi oameni din spatele scenei au protestat duminică seară în Piaţa Victoriei, iar ministrul Culturii a anunţat că va face un control la Teatrul Naţional.

După discuția cu premierul Viorica Dăncilă, managerul Teatrului Național din București (TNB), Ion Caramitru, a declarat că i-a cerut demisia ministrului Culturii Daniel Breaz.

”Am cerut demisia domnului ministru Breaz. Demisia am cerut-o pentru modul, aș spune, doar inoportun de preocupare față de instituțiile noastre, pe de o parte, și de modul de expunere publică al, aș spune, frustrărilor domniei sale. A fost destul să ridicăm problema de supraviețuire a instituțiilor și să deschid gura ca să cer explicații pentru lipsa de buget, ca să fiu amenințat cu Corpul de Control al ministrului. Așa ceva este, aș spune, inadmisibil.” - a spus Caramitru.

Citește și
protest
Rezultatul protestului de la TNB, după reducerea bugetelor instituțiilor de cultură

În replică, ministrul Culturii Daniel Breaz a spus că nu are de ce să demisioneze, deoarece el consideră că a făcut ”lucruri importante” în ministerul Culturii.

Reporter: Vi s-a cerut demisia, veți demisiona?

Ministrul Culturii Daniel Breaz: ”Nu. De ce? N-am niciun motiv să gestionez. Eu tot ce am făcut până în momentul de față a fost să gestionez cât se poate de realist ceea ce înseamnă bugetul Ministerului Culturii și cred că în aceste 7 luni de zile de când sunt ministrul Culturii am realizat niște lucruri importante în ministerul Culturii. ”

Pe de altă parte, managerul Teatrului Național a mai spus că o nouă discuție la nivelul Guvernului despre aceasă situație va avea loc săptămâna viitoare.

”Discuția a fost aplicată, nu pot să mă plâng. S-au pus pe masă documentele. Eu am adus documentele de care era nevoie, aveau și ei și a rămas că până când doamna prim-ministru ne va chema din nou săptămâna viitoare, deci cât se poate de repede, că i-am spus că lucrurile devin acute, să facă calculele necesare. Mi se pare corect așa. Nu am nimic de reproșat.” - a spus Caramitru.

Reporter: Dar doriți să fie dați afară și actori?

Ion Caramitru: ”Nu, nici vorbă. N-are nicio legătură. Angajații cu carte de muncă, cum se spunea pe vremuri, n-au avut de suferit. Au avut de suferit cei pe care i-am adus pentru că nu puteam funcționa fără ei.”

Din delegaţia de la Palatul Victoria au făcut parte: Ion Caramitru - manager general al Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, Andrei Dimitriu - director general al Filarmonicii „George Enescu”, Bianca Ionescu - manager al Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” şi Călin Dan - manager general al Muzeului Naţional de Artă Contemporană.

Această întâlnire are loc în urma apelului lansat de mai multe instituţii de cultură din România, în urma reducerii bugetelor, fapt ce a dus la blocarea parţială a activităţii acestora, dar şi la concedierea unor colaboratori. În cazul Teatrului Naţional din Bucureşti, bugetul a fost scăzut cu 2 milioane de lei la capitolul „Bunuri si servicii”, suma capitolului bugetar „Venituri proprii” fiind mărită cu aproximativ 1 milion de lei.

În cursul zilei de miercuri, mai mulţi reprezentanţi ai instituţiilor de cultură din toată ţara au fost invitaţi la o audiere cu membrii Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor.

Duminică după-amiază, câteva sute de persoane, angajaţi ai mai multor instituţii de cultură, dar şi artişti independenţi, s-au adunat într-un miting de protest în faţa Guvernului României, solicitând deblocarea posturilor şi revenirea la bugete care să permită buna funcţionare a instituţiilor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult