Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Premierul Dăncilă a cerut demiterea directorului CNAS și a purtătorului de cuvânt

Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut, joi, ministrului Sănătății demiterea directorului general al CNAS și al purtătorului de cuvânt al CNAS pentru problemele din sistemul Casei de Asigurări de Sănătate.

Reacția lui Dăncilă vine după ce purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Daniel Osmanovici, a declarat, miercuri, la RFI, referitor la faptul că sistemul cardului de sănătate nu funcţionează de peste două săptămâni, că ”oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem”.

Premierul a declarat la Mehedinți că a discutat cu ministrul Sorina Pintea și a cerut demiterea nu numai a purtătorului de cuvânt al CNAS, ci și a directorului acestei instituții.

”Se fac eforturi pentru remedierea acestei defecțiuni, dar pentru că ați adus în discuție, am văzut declarația purtătorului de cuvânt de la Casa Asigurărilor de Sănătate, ceea ce arată că arată că nu are ce căuta în această funcție. De aceea, solicit ministrului Sănătății demiterea purtătorului de cuvânt al Casei Asigurărilor de Sănătate și a directorului Casei Asigurărilor de Sănătate. Nu vom accepta niciodată ca un funcționar public, un om care deține o funcție publică, să aibă astfel de cuvinte pentru cetățeni.” - a spus Viorica Dăncilă.

În replică, directorul CNAS Răzvan Vulcănescu a declarat că nu are de ce să demisioneze, pentru că problemele din sistem sunt mai vechi și țin de cauze externe. Cu toate acestea, el a precizat că se pune la dispoziția premierului.

Citește și
Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea
Ministrul Pintea, despre demiterea șefei CNAS: ”Au fost mai multe probleme nerezolvate”

Cât despre afirmația controversată a purtătorului de cuvânt al CNAS, șeful  CNAS afirmă că a fost una ”nefericită” și că acesta va suporta consecințele care decurg în cazul unui funcționar public.

La rândul său, purtătorul de cuvânt de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Daniel Osmanovici, admite că a greşit când a făcut declaraţia pe tema defecţiunii sistemului informatic de la CNAS şi susţine că "se poate întâmpla să oboseşti şi să greşeşti".

"Am greşit. Mi s-a părut atât de revoltătoare speculaţia jurnalistului că din cauza blocajului temporar al platformei online ar putea muri oameni, încât am reacţionat într-un mod total nepotrivit şi lipsit de empatie. Pentru cine are răbdarea să asculte declaraţia mea va înţelege mai bine. În ultimele 17 zile, am explicat situaţia de multe ori şi am dat zeci de interviuri. Se poate întâmpla să oboseşti şi să greşeşti. Îmi pare rău. Dincolo de asta, avem o mare responsabilitate faţă de sănătatea oamenilor şi modul greşit în care m-am exprimat şi s-a interpretat nu trebuie să afecteze informaţia că blocajul platformei online nu impactează sănătatea oamenilor. Toţi pacienţii sunt şi pot fi îngrijiţi, chiar şi cu sistemul informatic temporar offline", a scris Osmanovici, joi, pe Facebook, potrivit Agerpres.

Haos în cabinetele medicilor de familie, după ce sistemul CNAS s-a blocat iar

 

Este haos în cabinetele medicilor de familie din toată țara și în farmacii. Sistemul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate este blocat iarăși, de mai multe zile.

Medicii nu au cum să îi consulte pe pacienți și să le elibereze rețete compensate, pentru că se pot trezi că le vor plăti din banii lor.

Medic: “Din păcate nu pot să verific calitatea ta de asigurat şi nu ştiu dacă pot să te ajut astăzi cu un bilet de trimitere.”

Pacient: “Eu aş fi avut nevoie astăzi.”

De aproape o săptămână, mii de bolnavi aud acest răspuns când merg la medicul de familie, pentru că accesul la baza de date este blocat, doctorii nu pot elibera reţete sau trimiteri.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult