Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ședință de urgență la Guvern, după apariția primelor cazuri de Omicron în țară. Apare un nou document de călătorie, PLF

În România va fi folosit un nou formular de călătorie, PLF (Formular de Localizare a Pasagerului), care va fi introdus începând cu 20 decembrie, a anunțat duminică Raed Arafat, după ședința de Guvern.  

UPDATE 15.15  Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila și șeful DSU, Raed Arafat, au făcut declarații de presă după o ședință care a durat 4 ore. 

Rafila a anunțat că, printre măsurile decise de autorități, se află obligativitatea pentru cei care vin în România din afara UE de a prezinta un test PCR obținut cu cel puțin 48 de ore înainte. Cei navaccinați intră în carantină.

„Cei din UE trebuie să prezinte un test PCR obținut cu cel puțin 72 de ore înainte, iar persoanele neveccinate intră în carantină 10 zile”, a anunțat Alexandru Rafila.

La rândul său, Raed Arafat a precizat că cei care intră în țară trebuie să prezinte un nou formular, PLF (Passenger Locator Form sau Formular de Localizare a Pasagerului- n.red.). Acest formular va fi implementat și în România din 20 decembrie.

Citește și
Laborator
Omicron pune în dificultate OMS. De cât timp e nevoie pentru a cunoaște mai bine noua variantă a coronavirusului

Iată principalele declarații ale lui Raed Arafat:

- Acest formular e un pas de aliniere, poate cam târziu, cu celelelalte state UE.

- În cazul copiilor, probabil, cel puțin pentru cei care vin din UE, nu va fi necesar testul PCR la intrarea în țară dacă au vârsta sub 12 ani

- Nu se pune problema utilizării certificatului verde la slujbele religioase. Asta nu înseamnă că nu ne dorim sprijin din partea Bisericii pentru respectarea măsurilor.

- Nu există măsuri suplimentare în privința vaccinaților, cu o excepție: persoanele vaccinate care vin din țări din afara UE trebuie să prezinte test PCR.

- Dacă oamenii vor să facă petreceri în stradă trebuie să înțeleagă că e absolut obligatorie purtarea măștii.

- Fiecare trebuie să înțeleagă că este responsabil să se protejeze.

- Noi nu recomandăm evenimente cu un număr mare de persoane, dar dacă aceste lucruri se vor întâmpla, trebuie să fie în condiții de siguranță. 

UPDATE: Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat duminică, în contextul confirmării primelor două cazuri cu varianta Omicron în România, că ar putea fi necesară adoptarea unor măsuri temporare, pentru a limita răspândirea virusului.

"Vom face o analiză rapidă a situaţiei şi a eventualelor măsuri care pot fi luate, încât să limităm, nu putem să excludem, dar să limităm posibilitatea ca această tulpină să se răspândească rapid în România. E un lucru important de ştiut - trebuie să luăm măsuri care poate vor fi temporare, până ne lămurim ce este cu această tulpină. În afară de faptul că este mai transmisibilă, avem extrem de puţine informaţii legate de evoluţia clinică a pacienţilor infectaţi cu această tulpină şi de eficacitatea răspunsului imun după boală sau după vaccinare faţă de această nouă tulpină", a arătat ministrul, într-o declaraţie acordată presei.

Potrivit lui Rafila, cele două persoane confirmate cu varianta Omicron au simptome minore. Acesta s-a declarat optimist în ceea ce priveşte evoluţia stării de sănătate a celor doi români.

"Ce putem să spunem, la categoria veşti bune, este legat de faptul că în cazul celor două persoane care au fost diagnosticate cu această tulpină, simptomele sunt minore, chiar una dintre ele este asimptomatică. Nu sunt probleme deosebite. E adevărat, ele au fost vaccinate, dar asta nu face decât să pledeze pentru utilitatea vaccinării, care oferă protecţie, chiar dacă îmbolnăvirea se produce. În cazul persoanelor vaccinate se pare că evoluţia clinică este favorabilă şi de multe ori trece neobservată. (...) Persoana din Bârlad nu are niciun fel de simptom, cealaltă are mici acuze - dureri în gât. O răceală banală pare, chiar din relatările acesteia. Vor continua să stea în izolare timp de 14 zile", a spus Rafila.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că în cadrul întâlnirii de la Guvern vor fi prezentate mai multe scenarii şi vor fi formulate propuneri menite să limiteze transmiterea variantei Omicron în România.

El a subliniat că un alt criteriu important este aplicabilitatea măsurilor.

"Vom analiza în context european, avem un raport din partea MAE în ce priveşte diverse măsuri puse în aplicare şi în alte ţări din spaţiul european. Încercăm să facem în aşa fel încât să limităm sau să întârziem - pentru că despre asta este vorba, trebuie să fim realişti. Probabil că există în România şi alte situaţii de îmbolnăvire cu această tulpină. Gândiţi-vă că înaintea datei de 24 au intrat multe persoane, care probabil veniseră din spaţiul sud-african. Nu putem exclude acest lucru. Important este - şi toată lumea este de acord la nivel european sau al OMS - că măsurile care se iau sunt pentru încetinirea transmiterii, nu pentru eliminarea transmiterii şi lucrul acesta se vede prin faptul că marea majoritate a ţărilor din Europa au înregistrat astfel de cazuri", a menţionat Rafila.

Știrea inițială

Potrivit reprezentanţilor Guvernului, ca urmare a confirmării prezenţei tulpinii Omicron în România, prim-ministrul Nicolae Ciucă a convocat, la sediul Guvernului, o întâlnire de lucru cu principalii responsabili ai gestionării pandemiei. Întâlnirea este programată la ora 11.00, potrivit News.ro.

Au fost convocaţi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Adriana Pistol.

“După consultarea cu specialiştii din domeniul sănătăţii şi al situaţiilor de urgenţă, voi dispune măsurile care se impun. Nicio clipă nu trebuie pierdută, niciun efort irosit pentru a proteja ţara noastră de o evoluţie nedorită”, a declarat prim-ministrul.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, sâmbătă seară, că primele două cazuri cu varianta OMICRON a virusului SARS-CoV-2 au fost confirmate în România.

Este vorba despre un bărbat şi o femeie, pacienţi din VAslui şi Braşov, asimptomatici, care s-au întors în 30 noiembrie cu cursa specială din Africa de Sud.

Autorităţile mai au în lucru o suspiciune, unul dintre sportivii echipei de rugby din Baia Mare, confirmat cu coronairus, dar la care secvenţierea nu a fost finalizată.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult