Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Premierul Cîțu, precizări despre protestele polițiștilor, alocații și adoptarea de noi restricții

Premierul Florin Cîţu a vorbit, vineri, la Parlament, despre mai multe problematici de interes, printre care protestele polițiștilor, alocații și situația României în contextul pandemiei de COVID.

„Anul acesta alocaţiile au fost mărite cu 20%. În Uniunea Europeană, anul trecut, salariile au crescut în medie cam cu 3%, cele în sectorul public. În sectorul privat am văzut estimări pentru 2021 că salariile rămân constante. Eu cred că o creştere de 20% este una semnificativă şi pentru aceste alocaţii, în condiţii de criză”, a afirmat Florin Cîţu, chestionat vineri la Parlament despre subiect, potrivit News.ro

Întrebat mai departe dacă nu pot fi majorate alocaţiile pentru copii la rectificarea bugetară, în contextul în care vor fi făcute economii la buget, premierul a răspuns: „Este vorba de un mod predictibil de a face politică economică şi avem o strategie fiscal-bugetară pe care am prezentat-o şi ne ţinem de această strategie”.

În ciuda protestelor polițiștilor, salariile nu se modifică

 

Referitor la protestul de la Cotroceni cu fumigene în care sindicalişti din Poliţie s-au îmbrâncit cu jandarmii, premierul a anunțat că nu înţelege rostul acestor proteste, în contextul în care salariile din sectorul public au crescut în medie cu 8% faţă de creşterea din UE de 3%, iar veniturile din sectorul bugetar rămân şi în acest an la nivelul lui 2020.

Citește și
Florin Cîțu susține interzicerea cumulului pensie cu salariul de la stat. E un proiect de lege „foarte bun”
Premierul Florin Cîțu susține interzicerea cumulului pensie cu salariul de la stat

Şeful Guvernului a adăugat că trebuie să existe o discuţie în societate privind legea de organizare şi funcţionare a organizaţiilor sindicale, în contextul în care liderii de sindicate sunt singurii oameni care au rămas în funcţie timp de 30 de ani.

Posibilitatea de a introduce noi restricții

 

Premierul Florin Cîţu a mai declarat că România are o strategie bună de prevenire a infectărilor cu noul coronavirus şi nu îşi permite nerespectarea regulilor, menţionând că, dacă numărul de infectări va creşte, va trebui ca unele dintre relaxări să fie "luate înapoi".

"Este adevărat, am văzut şi eu şi pe stradă oameni care au început să se relaxeze, să nu mai poarte mască, ceea ce nu ne putem permite. Am avut până acum rezultate bune, nu ne putem permite acum să nu respectăm regulile şi restricţiile şi trebuie să purtăm mască în spaţiu public peste tot, distanţare socială, să ne dezinfectăm, toate regulile care au fost până acum, dacă nu vrem să pierdem ceea ce am câştigat, pentru că, până la urmă, dacă va creşte numărul de infectări, va trebui să luăm înapoi una dintre relaxări pe care le-am dat în această perioadă", a afirmat Cîţu.

El a adăugat că există o strategie clară când se vor impune restricţii.

"În acest moment se ştie foarte clar când vom lua aceste restricţii. Avem 3 la mie, este un prag. În şcoli ştim foarte bine că sunt acele praguri, pe culori, verde, galben... Deja aceste lucruri se ştiu şi vedem care este evoluţia şi, în funcţie de cum evoluează lucrurile, vom lua şi măsurile. Dar, repet, depinde de noi, să nu ajungem acolo. Am muncit foarte mult să ajungem aici, vrem cu toţii o situaţie economică bună şi să avem şi restaurante deschise şi oameni care să meargă la munte, dar, dacă nu purtăm mască în spaţiu public, dacă nu avem distanţare socială, vom merge înapoi", a mai spus premierul.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult