Ciolacu l-a ironizat pe ministrul Boloș. Măsurile care ar mări salariile bugetarilor în 2024, inclusiv ale demnitarilor
Your browser doesn't support HTML5 video.
Ciolacu l-a ironizat pe ministrul Boloș la începutul ședinței de Guvern și l-a invitat la o întâlnire pentru a discuta măsurile care ar mări salariile bugetarilor, inclusiv ale demnitarilor.
Iar, pentru majorările din educație, a cerut ca ele să fie legate de performanțe. Supărat, ministrul Finanțelor s-a arătat din nou dispus să renunțe la funcție.
Duminică, liderii coaliției se vor reuni pentru a lămuri lucrurile.
Iritat de forfota din sală, premierul a părut nerăbdător să înceapă prima ședință de Guvern după vizita în Statele Unite.
Nu a ratat momentul să-l ironizeze pe ministrul Finanțelor, care, însă, nu era prezent.
Marcel Ciolacu: „Am observat că, în absența mea, domnul ministru al Finanțelor nu s-a plictisit, a trebuit să dezmintă iar presupuse măsuri fiscale care nu există pentru 2024”.
După ședința de Guvern, Marcel Boloș a fost chemat de premier pentru o discuție despre ordonanța pregătită la Finanțe cu măsuri pentru anul viitor.
Printre ele se numără creșterea salariilor la bugetari, inclusiv ale demnitarilor, de la 1 ianuarie, cu 5% față de ultima leafă din 2023.
Potrivit variantei aflate în lucru la Finanțe, dascălii ar urma să aibă parte de majorări în două tranșe – prima de 13% în ianuarie respectiv 7% în august.
Ciolacu, în schimb, cere ministrei Educației criterii de performanță pentru majorarea salariilor, mai ales după rezultatele slabe la testele PISA, care evaluează elevii.
Marcel Ciolacu: "Îi cer doamnei ministru Deca să vină cu soluţii privind criteriile de performanţă în învăţământ. Trebuie introduse criterii de perfomanţă în funcţie de care salariile vor creşte".
În timp ce ministrul Boloș dă asigurări că nu va fi amânată creșterea contribuției la pilonul II de pensii, de la 3,75% în prezent, la 4,75% în 2024, decizia pare că încă nu e luată.
Iar șefa ministerului Muncii spune că nu a văzut documentul de la Finanțe referitor la pilonul 2 și că nu a inițiat nicio măsură de amânare a creșterii contribuției la Pilonul II de pensii.
Vom plăti mai mult pentru carburanți, alcool și tutunDin discuțiile de la guvern reiese că punctul de amendă ar putea fi mai mult decât dublu anul viitor, dupa ce a fost înghețat la valoarea de 145 de lei in ultimii șase ani.
Pentru că punctul de amendă e 10% din salariul minim, ajuns deja la 3300 de lei, reiese că el ar trebui sa fie deja 330 de lei.
La fel, vom plăti mai mult la benzinărie, întrucât accizele vor fi indexate cu inflația - asta înseamnă că vom plăti mai mult pentru carburanți, alcool și tutun.
În vreme ce politicienii din coaliție se contrazic pentru măsurile pe 2024, Fondul Monetar Internațional vorbește de pericole pentru economia noastră, mai ales că vor fi 4 rânduri de alegeri.
Pentru ca avem un deficit bugetar uriaș, specialiștii recomandă taxarea progresivă și creșteri de taxe.