Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ponta acuză PNL că vrea să o țină pe Dăncilă cât mai mult în Guvern. Reacția lui Orban

Your browser doesn't support HTML5 video.

Președintele Pro România Victor Ponta susține că liberalii, deși au afirmat ca vor ca învestirea Guvernului să aibă loc cât mai rapid, nu au fost de acord ca votul să aibă loc joi, 31 octombrie, ci abia lunea următoare, pe 4 noiembrie.

Fostul premier susține că atât PNL, cât și PSD sunt direct interesați din punct de vedere politic să o mențină pe Viorica Dăncilă cât mai mult în funcția de premier interimar, pentru a câștiga capital politic și pentru a ajunge astfel în turul 2 al alegerilor prezidențiale.

Victor Ponta: ”Eu, de exemplu, deși nu susțin Guvernul Orban, le-am propus să votăm joi, peste 3 zile, cu tot cu audieri, să se voteze. Cei de la PNL n-au vrut joi, că e sărbătoare, că nu știu ce .. Părerea mea sinceră e că era o înțelegere deja existentă între PSD și PNL, să tragă de timp. Evident că înțelegerea are legătură cu primul tur, cu 10 noiembrie, dar .. dacă înțelegerile lor sunt mai importante decât altele asta e. Să nu mai acuze pe alți că nu vrem Guvern, că eu am propus să fie votat joi și ei au propus săptămâna viitoare, când probabil nu se va vota, știm cu toții. Pentru că, repet, am impresia că deja este o înțelegere clară, ca să nu avem niciun Guvern până pe 10, să mai stea doamna Dăncilă până pe 10. Între PSD și PNL, da.”

Reporter: Și interesul PNL care este? Victor Ponta: ”Să o aibă pe doamna Dăncilă în turul 2, lucru pe care îl înțeleg. Evident că nu-i și interesul României, dar interesul lor să o aibă pe doamna Dăncilă în turul 2, strict politic, e ușor de înțeles.”

În replică, premierul desemnat Ludovic Orban a spus, luni, că nu a fpst de acord ca votul de învestitură să aibă loc joi, 31 octombrie, deoarece atunci este ”o mare serbare religioasă” și ar fi o ”împietate să propui așa ceva”.

Citește și
orban
Orban a reușit să obțină sprijinul PMP. De câte voturi mai are nevoie pentru noul guvern

”Asta este o împietate, să propui așa ceva. Se știe foarte clar că UDMR, dar nu numai UDMR, ci și parlamentari din Ardeal de diferite confesiuni, au mare sărbătoare religioasă și această propunere reprezintă o lipsă de respect față de parlamentarii care practic vor participa la această mare serbare religioasă. Această propunere este de fapt o propunere care vrea să ducă la imposibilitatea mobilizării parlamentarilor care sprijină Guvernul.” - a spus președintele PNL.

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis ca audierile candidaţilor la funcţia de ministru să aibă loc marţi şi miercuri, iar lunea viitoare (4 noiembrie) să aibă loc plenul comun în care să se supună votului învestirea Guvernului Orban.

Întrebat de ce se aplică acest dublu standard, în sensul că în cazul guvernelor Grindeanu, Tudose şi Dăncilă votul s-a dat în maximum două zile sau chiar în aceeaşi zi, în timp ce în situaţia Guvernului Orban s-a stabilit aproape o săptămână până la votul plenului reunit, preşedintele Senatului Theodor Meleșcanu a spus că sunt "anumite sensibilităţi" de care a trebuit să se ţină seamă.

"Există anumite sensibilităţi de care a trebuit să ţinem seamă. Miercuri a fost Colectivul şi am găsit cu toţii împreună că nu e poate cea mai bună zi pentru activitatea Parlamentului. De asemenea, pentru joi, când se puteau face în continuare audieri, s-a ajuns la concluzia că e sărbătoarea morţilor (n.r. - Ziua Morţilor sau Luminaţia, sărbătorită în calendarul romano-catolic) şi nu putem să forţăm, nimeni nu a vrut să forţeze. Au fost idei, dar toată lumea a fost de acord cu programul pe care l-am propus în discuţiile din Birourile permanente reunite", a încheiat Meleşcanu, potrivit Agerpres.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult