PNL: Comisia de la Veneția se va pronunța în privința modificărilor legilor justiției
"Noua sesizare a Comisiei de la Veneţia trasează o linie roşie în atacul PSD-ALDE la independenţa Justiţiei, întrucât orice pas înainte făcut de această guvernare va duce la reacţii extrem de dure ale partenerilor europeni.
Este cazul ca PSD-ALDE să se oprească din a face orice alt gest de legiferare împotriva recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi ale Comisiei Europene. În caz contrar, liderii PSD-ALDE comit un act de trădare a intereselor naţionale şi se vor face responsabili de sancţiunile pe care le va suporta România", afirmă Orban într-un comunicat.
El somează public Guvernul să oprească orice alt demers legislativ în domeniul Justiţiei sau în domeniul penal până când experţii Comisiei de la Veneţia vor finaliza analiza asupra modificărilor produse în cadrul legislativ din România.
Solicitarea PNL a fost susţinută în plenul APCE de deputatul Ionuţ Stroe.
"Felicit pe această cale delegaţia parlamentară a PNL în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, care în susţinerea acestui demers a obţinut sprijinul partenerilor europeni", mai spune Orban, potrivit Agerpres.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres
Etichete: PNL , ludovic orban , tudorel toader , oug , Comisia de la Veneția , legile justiției
Dată publicare: 06-03-2019 14:01