Planul PSD pentru combaterea moțiunii de cenzură. Social-democrații ar vrea să voteze sâmbătă
"Parlamentarii PSD care votează la moţiune pleacă din partid. (...) Sâmbătă e un efort pentru dumneavoastră să vă aduceţi oamenii... Eu încă aştept să văd formula de Guvern cu care vreţi să veniţi", a spus, marţi seara, potrivit News.ro, într-o emisiune la Antena 3, Mihai Fifor, adresându-i-se unui reprezentant liberal.
În acest fel, social-democrații speră că vor scădea șansele ca moțiunea să fie adoptată, pentru că - sâmbăta - mulți parlamentari sunt plecați în teritoriu sau în delegații.
Miercuri, secretarul general al PSD a comentat pe Facebook textul moțiunii de cenzură, spunând că înțelege de ce nimeni din opoziție nu vrea să vină la guvernare.
”Am citit și eu textul moțiunii... Cea mai mare densitate de minciuni pe metru pătrat! Iar cea mai gogonată dintre ele este chiar la finalul apoteotic în care se afirmă că, „după demiterea Guvernului PSD, opoziția va propune cea mai bună soluție guvernamentală pentru români”. Care soluție, stimați colegi din opoziție?! (...) Asta e „soluția cea mai bună” pe care o poate pune pe masă opoziția?! Sincer, vă înțeleg de ce nu vreți să veniți la guvernare înainte de alegeri! V-ați face de râs, iar românii și-ar da seama că nu puteți fi o alternativă la actuala guvernare!”
Moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Dăncilă a fost depusă marţi, la Parlament, însă nu a fost citită. Anunţul a fost făcut de liderul deputaţilor, PNL Raluca Turcan, în prezenţa liderilor opoziţiei.
Moţiunea este semnată de 237 de parlamentari, printre care şi de deputaţi ai minorităţilor naţionale, de 4 de la PSD şi de un deputat independent.
Turcan a acuzat PSD că a vrut să impună citirea moţiunii, marți, ”noaptea, ca hoţii”, pentru a fi votată într-o zi nelucrătoare.
”Trebuie să ştim dacă PSD are sau nu majoritate în Parlament. Criza guvernamentală trebuie soluţionată. Există semnături suficiente pentru a alcătui o nouă majoritate în Parlament, rămâne ca acest lucru să fie dovedit la votul moţiunii de cenzură”, a declarat, la rândul său, liderul grupului UDMR din Senat, Cseke Attila.
UDMR a semnat şi va vota moţiunea, a adăugat senatorul UDMR.
Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.
Moţiunea se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Moţiunea de cenzură se adoptă cu votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor. Votul este secret, cu bile.
Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea.
Sursa: News.ro, Pro TV
Etichete: guvern , PSD , PNL , Parlament , viorica dancila , motiune de cenzura , Mihai Fifor
Dată publicare: 02-10-2019 09:40