Parlamentarii le fac noi ”cadouri” deținuților. USR: ”Încurajați infractorii”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Astfel, toţi cei condamnaţi la mai puţin de 5 ani de închisoare şi-ar putea executa pedepsele acasă, făcând muncă în folosul comunităţii sau mergând doar sâmbăta şi duminica în centre speciale, care nu există deocamdată.
Măsurile sunt prevăzute într-un proiect privind regimul alternativ de executare a pedepselor, proiect avizat luni de Comisia Juridică a Parlamentului. "Nu faceţi decât să încurajaţi infractorii", acuză opoziţia.
Pentru toţi infractorii care au primit pedepse mai mici de 5 ani de închisoare şi care au săvârşit fapte fără violenţă, parlamentarii jurişti au adoptat măsuri alternative de executare a pedepselor. Astfel, în loc să stea după gratii, deţinuţii vor putea cere să execute pedeapsa la domiciliu, în libertate, dar supravegheaţi.
De asemenea, vor putea opta să stea acasă, dar să muncească în folosul comunităţii ori să meargă doar în weekend în puşcarii speciale, numite centre, care nu au fost deocamdată înfiinţate. Măsurile se aplică după ce deţinuţii au executat măcar o cincime din pedeapsă, iar legea ar urma să intre în vigoare peste cel mult o lună.
Ion Stelian, parlamentar USR: ”N-are rost să relaxăm legea. încurajăm infractorii.”
Liberalii au criticat faptul că măsura alternativă de executare a pedepselor nu este dispusă ca în prezent de judecătorul cauzei, care cunoaşte dosarul, ci de judecătorul de supraveghere. În plus, cei eliberaţi din închisori, potrivit acestei iniţiative, vor fi supravegheaţi de poliţişti, dar fără să fie obligaţi să poarte brăţări electronicem pe care ministerul de Interne nu le are.
Parlamentarii voiau iniţial ca toate aceste măsuri relaxate de executare a pedepselor să poată fi aplicate şi condamnaţilor pentru corupţie, însă aceştia au fost eliminaţi din lege.
Tot luni, aleşii jurişti au mai votat o iniţiativă prin care puşcăriaşii pot să plece acasă dacă au un deces în familie, iar cei care scriu cărţi vor câştiga 20 de zile de libertate pentru ficare lucrare. Ambele iniţiative urmează să fie votate de Camera Deputaţilor.
Sursa: Pro TV
Etichete: inchisoare , lege , proiect , deputati , Parlament , parlamentari , detentie , eugen nicolicea
Dată publicare: 23-04-2018 17:17