Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Parlamentarii PSD, convocaţi de urgenţă înainte de votul moțiunii. Ce promite Dăncilă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Se număra orele şi voturile până când moţiunea de cenzură va fi votată. În pline negocieri, social democraţii au reuşit să întoarcă din drum câţiva nemulţumiţi ai partidului, care trecuseră în tabăra opoziţiei.

Chiar Viorica Dăncilă le-a transmis deputaţilor PSD că miza rămânerii la guvernare este justiţia, şi prin vocea ministrului Dezvoltării, că judeţele vor primi bani pentru proiectele din ţară. Cum opoziţia are încă un avans, cel puţin pe hârtie, toţi parlamentarii PSD au fost convocaţi de urgenţă, într-o nouă şedinţă, miercuri seară, la o vilă de protocol.

A fost dorința Vioricăi Dăncilă ca înainte de votul moțiunii de joi să strângă toți parlamentarii partidului, cei care vor vota joi la moțiune. La ședință au participat parlamentari, dar și miniștrii. Se pare că Dăncilă ar fi discutat cu lideri ai partidului PMP, condus de Traian Băsescu, dar și cu membri ai formațiunilor conduse de Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu.

De aici se așteaptă cele mai multe trădări.

Potrivit unor surse, Dăncilă a fost optimistă în timpul întâlnirii de miercuri seară, spunând că se așteaptă ca moțiunea să nu treacă.

Citește și
Viorica Dancila, mihai Fifor, Eugen teodorovici
Secretarul general al PSD: "Vă spun că noi avem majoritate şi că nu trece moţiunea”

Pe de altă parte, liberalii pretind că au voturile necesare, că pe lângă cele 233 de voturi minim necesare, ar mai avea 7 voturi, provenite de la mai multe formațiuni politice. Liderul PBL, Ludovic Orban a avut și el discuții cu parlamentari de la mai multe partide.

Liberalii susțin că au 10 voturi peste minimul necesar

 

Liberalii susţin că au 10 voturi peste numărul necesar pentru schimbarea Guvernului. Ca să recupereze din voturi, Viorica Dăncilă i-a sunat pe parlamentari pentru a-i convinge să nu voteze moţiunea. Ba mai mult, într-o şedinţă cu deputaţii PSD, i-a avertizat că miza rămânerii la guvernare este Justiţia.

Viorica Dăncilă, premierul României: "Categoric că mizele sunt legate şi de aceste lucruri. Dărâmarea Guvernului presupune de fapt şi numirea procurorilor. Ăsta este rolul"

În aceeaşi şedinţă, ministrul Dezvoltării le-a promis aleşilor PSD că banii pentru programele de dezvoltare locală vor fi alocaţi chiar la o zi după moţiunea de cenzură.

Reporter: "Promiteţi funcţii?" Mihai Fifor, secretar general PSD: "E bucătăria internă a partidului". Reporter: "Deci nu excludeţi?" Mihai Fifor, secretar general PSD: "Eeehh, nici n-avem funcţii, acuzaţii absolut ridicole"

Doi deputați Pro România revin în PSD

 

Cu toate astea, deputatul Horia Nasra, dat afară de la şefia PSD Cluj acum două săptămâni şi mutat în partidul lui Victor Ponta, şi a anunţat miercuri revenirea în PSD. La fel a făcut şi deputatul Cornel Itu.

Reporter: "Sunteţi sigur că dintre ai dvs nu se mai întoarce niciunul la PSD?" Adrian Țuțuianu, senator Pro România: "Pot eu să mai ştiu?"

Singurul lucru care rămâne cert este numărul de semnături strânse pentru moţiunea de cenzură. Doar că PNL nu se poate baza nici măcar pe cei 237 de parlamentari. O senatoare USR lipseşte din motive de sănătate, iar Oana Bâzgan, deputat neafiliat, a plecat din ţară. Deputatul PSD Sorin Bota, deşi semnatar al moţiunii, a dat de înţeles că nu ar vota împotriva Vioricăi Dăncilă. Surse politice spun că i s-ar fi promis funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Alina Gorghiu, senator PNL: "PSD cumpăra parlamentari.. sunt în stare de orice."

Moţiunea se va tranşa prin vot joi dimineaţă. Pentru demiterea Guvernului condus de Viorica Dăncilă sunt necesare 233 de voturi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult