Orban își asumă răspunderea pe legile Justiției. Ce spune PSD despre o moțiune de cenzură
Galerie foto
De la tribuna Parlamentului a deplâns starea economică a României şi a avertizat ca orice efort bugetar suplimentar ar duce la o criză de bani pentru cheltuieli vitale. PSD a anunţat că va ataca la Curtea Constituţională modificările făcute de Guvern, însă nu va depune o moţiune de cenzură.
Iniţial, Guvernul voia să amâne pensionarea anticipată a magistraţilor şi să adopte trecerea de la completele de doi la trei judecători. Numai că Senatul a rezolvat deja cele două probleme, cu o zi înainte. Dintre toate propunerile de modicare a legilor justiţiei, guvernul a făcut una singură. Şi anume creşterea vechimii pentru intrarea în Magistratură va fi făcută de la 1 ianuarie 2021, nu de anul viitor, cum prevedea legea actuală.
Ludovic Orban: „Dacă nu am fi luat această iniţiativă, sistemul de justiţie ar fi fost grav afectat, iar accesul la actul de justiţie ar fi fost restrâns dramatic".
Guvernul şi-a angajat răspunderea şi pe legea plafoanelor bugetare, cea care stabileşte limitele cheltuielilor publice, cu un deficit de 3,6% din produsul intern brut. USR ar fi vrut să fie păstrat deficitul de 3%, conform angajamentelor europene, în timp ce alde a cerut un deficit de 3,95% - pentru creşterea investiţiilor. Propunerile lor au fost însă respinse.
Ludovic Orban: „Suntem într o situaţie extrem de dificilă. Bugetul nu mai suportă nicio nouă cheltuială suplimentară. Nu e posibil în momentul de față fără măsuri de austeritate bruște să reduci deficitul acum. Au încercat şi alţii."
Şi chiar dacă decontarea transportului pentru elevi este în procedură parlamentară destul de înaintată, Guvernul a preferat să-şi angajeze răspunderea şi pe această lege. Printr-un amendament depus de un deputat PNL, Guvernul a decis şi prelungirea actualelor licenţe de transport persoane până în iunie 2021.
Potrivit Constituiției, opoziţia poate depune moţiune de cenzură în termen de trei zile de la angajarea răspunderii în Parlament. PSD însă nu va face acest lucru, cel puţin nu acum, dar va ataca la Curtea Constituţională atât modificările privind transportul elevilor cât şi pe cea referitoare la legile justiţiei.
Marcel Ciolacu: „Nu fac referiri pe fondul legilor, ele, culmea, sunt într-o zonă foarte înaintată de dezbatere în Parlament, atât la Senat, cea pe Justiţie, cât şi la Camera Deputaţilor, cea pe transporturi.”
Guvernul îşi va angaja răspunderea şi pe modificări la ordonanţa 114, cea care a suprataxat companiile din energie, telecomunicaţii şi sistemul bancar, şi ia în calcul că bugetul pentru 2020 să fie adoptat la fel, fără dezbatere în Parlament.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!