Oprișan susține că Dăncilă, o ”femeie foarte deșteaptă”, a fost ”terorizată” de Dragnea
Oprișan a făcut aceste declarații în timp ce încerca să le explice jurnaliștilor că Viorica Dăncilă este ”o femeie foarte deșteaptă” și ”o femeie determinată să facă lucruri bune în fruntea Guvernului”
Marin Oprișan: ”Dacă doamna Dăncilă n-ar fi fost primul ministru al Guvernului României vă spun că eu în acest moment aș fi susținut-o cât se poate de clar ca președinte al Partidului Social Democrat dintr-un motiv extrem de serios: este un politician cinstit, este o femeie cinstită, este o femeie care cu siguranță s-a eliberat de agreement-ul pe care-l avea cu fostul președinte al partidului, care, după părerea mea, cum să spun eu, o teroriza ...”
Reporter: Doar pe ea sau și pe dumneavoastră:
Marian Oprișan: ”Cu mine era mai greu, cu mine a fost mai complicat. Fiind o femeie cinstită și o femeie deșteaptă și o femeie determinată poate să facă multe lucruri bune în fruntea Guvernului României pentru cetățenii României.”
Social-democrații s-au strâns vineri în ședință ca să decidă cine va candida la conducerea partidului, după condamnarea definitivă a lui Liviu Dragnea.
Patru nume s-au înscris în cursa pentru șefia PSD, dar cele mai mari șanse le are premierul Viorica Dăncilă, cea care conduce interimar partidul.
Sursa: Pro TV
Etichete: PSD , alegeri , congres , viorica dancila , marian oprisan
Dată publicare: 28-06-2019 16:00