Marian Oprișan a anunțat că își retrage candidatura pentru funcția de senator. Ce spune Ciolacu
"În această seară am decis să îmi retrag candidatura pentru funcţia de senator, deşi am beneficiat de totala încredere şi susţinere a colegilor mei primari, preşedinţi de organizaţii, consilieri judeţeni, consilieri locali şi simpli membri PSD. Mai mult decât oricând cred că în PSD este nevoie de unitate, pentru că doar uniţi putem să luptăm şi să apărăm interesele vrâncenilor. Am luat decizia de a-mi retrage candidatura gândindu-mă şi la organizaţia PSD Vrancea pe care am construit-o cu multă muncă şi sacrificii, alături de toţi colegii mei. Este organizaţia care timp de 28 ani a câştigat majoritatea alegerilor din Vrancea şi sunt mândru că am fost şi am rămas cea mai importantă forţă politică a judeţului! Ştiu că mulţi dintre colegii mei nu sunt confortabili cu decizia mea, dar mai ştiu că aceiaşi colegi pun, de fiecare dată, interesul şi binele comunităţii noastre pe primul loc. Acelaşi lucru îl fac eu, astăzi!", a scris Marian Oprişan într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Acesta susţine că va rămâne în slujba vrâncenilor şi va continua să lupte pentru bunăstarea acestora, transmite Agerpres.
"Vrancea este un judeţ respectat şi eu mă angajez să rămân în slujba vrâncenilor, şi să continui să lupt pentru bunăstarea fiecăruia dintre ei. Voi continua această luptă împreună cu toţi colegii mei, cu mai multă determinare şi îndârjire având în minte exemplul părintelui Steinhardt care spunea că biruinţa nu este obligatorie, însă lupta este", a precizat Marian Oprişan.
Marian Oprișan va rămâne în funcția de vicepreședinte al Consiliului JudețeanTotodată, Marian Oprişan va rămâne în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a declarat miercuri preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
"Lista de la Vrancea este deschisă de Nicuşor Halici la Camera Deputaţilor şi de Angel Tîlvăr la Senat. Cei doi sunt cap de listă la Cameră şi la Senat. Domnul Oprişan doreşte să rămână la Consiliul Judeţean în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean", a spus Ciolacu într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD.
El a adăgat că aceasta a fost decizia luată în cadrul Consiliului Politic Naţional al partidului, iar Marian Oprişan a acceptat-o, potrivit Agerpres.
Marţi seara, Consiliul Politic Judeţean al PSD Vrancea a întocmit o listă de candidaturi pentru Senat şi Camera Deputaţilor în care Marian Oprişan se afla pe primul loc la Senat.
Tot în cursul serii de marţi, într-o şedinţă a Consiliului Politic Naţional al PSD, Angel Tîlvăr a fost numit preşedinte interimar al PSD Vrancea.
Miercuri, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că listele pentru alegerile parlamentare ale organizaţiei de la Vrancea au fost invalidate de Consiliul Politic Naţional al formaţiunii şi a precizat că el consideră că nu este oportun ca Marian Oprişan să candideze pentru Senat.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat miercuri că listele pentru alegerile parlamentare ale organizaţiei de la Vrancea au fost invalidate de Consiliul Politic Naţional al formaţiunii.
Astfel, Marian Oprişan nu mai poate candida pentru Senat.
"Listele trimise de domnul Marian Oprişan la Vrancea au fost invalidate. Acest lucru înseamnă că se declanşează din nou procedura şi diseară vom lua decizia asupra listei de la Vrancea. Îmi menţin părerea că domnul Marian Oprişan nu trebuie să candideze pentru o funcţie în Parlamentul României. În opinia mea, nu este oportună candidatura domnului Oprişan pentru Senat. Cred că cel mai oportun în acest moment este să rămână vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vrancea", a spus Ciolacu, potrivit Agerpres.
El a adăugat că este posibil ca unele dintre persoanele aflate pe lista întocmită de Oprişan să se regăsească pe noua listă ce va fi votată de organizaţia judeţeană.
Marian Oprișan a fost demis din funcția de președinte al filialei PSD Vrancea, iar Ciolacu a preluat interimar această funcție.
Sursa: C.M.
Etichete: PSD , candidati , Parlament , alegeri parlamentare , marian oprisan , alegeri 2020
Dată publicare: 21-10-2020 23:16