Opoziția acuză PSD și ALDE că ”otrăvesc” Codurile penale prin modificările propuse
Galerie foto
Deputatul PNL Cătălin Predoiu a afirmat în cadrul dezbaterilor generale ale Comisiei parlamentare speciale pe legile Justiţiei că aceste propuneri de moficare conţin "texte otrăvite", unele dintre acestea fiind destinate "pentru anumite dosare penale ale unor politicieni".
"Simpla lectură a acestor proiecte demonstrează acest lucru, pentru că sunt amestecate amendamente benefice pentru garanţiile procesuale cu texte de-a dreptul otrăvite care distrug capacitatea parchetelor de a combate infracţionalitatea de orice fel, nu numai de corupţie, de a inculpa. Amestecaţi apă cu otravă în aceste proiecte. Rezultatul: un proiect otrăvit!", a susţinut Predoiu, potrivit Agerpres.
Fostul ministru al Justiţiei a semnalat că tot miercuri, la Bruxelles, se anunţă principiile noului Cadru Bugetar European 2021-2027.
"România pierde zeci de miliarde de euro în acest nou cadru, pentru că el este legat de respectarea valorilor europene, între care şi respectul regulii de drept şi independenţa justiţiei. (...) Bani europeni gratuiţi, pentru că ţintiţi nu numai echilibru de acuzare - apărare, ci şi compromiterea anchetelor şi dosarelor penale în curs. Pentru fiecare miliard de euro pierdut de România din fondurile europene până în 2027, ţara noastră pierde 130 km de autostradă. (...) Aceasta este o parte din preţul politicilor şi proiectelor PSD-ALDE privind Justiţia", a arătat Cătălin Predoiu.
El a subliniat că, în dezbaterile care vor urma pe fiecare articol, reprezentanţii PNL vor arăta dezechilibrele "create prin proiect, sub pretextul echilibrării raporturilor acuzare - apărare în procesul penal".
"Şi ne vom opune la fiecare dintre acestea, după cum vom sprijini orice propunere care păstrează acest echilibru între drepturi şi obligaţii", a menţionat deputatul PNL.
La rândul său, deputatul USR Stelian Ion a afirmat că aceste proiecte de lege - susținute de PSD și ALDE - sunt "deosebit de periculoase" şi nu sunt asumate în mod concret de un iniţiator sau de un grup de iniţiatori.
"Aceste proiecte de lege sunt un regres, sunt deosebit de periculoase şi trebuie să fim deosebit de atenţi la forma pe care o va adopta comisia. Evident că există o încărcătură foarte puternică de natură politică şi totdeauna trebuie să vedem cine face aceste propuneri, cu ce scop şi, ca să fim mai clari, vreau să nu trecem cu vederea faptul că cele trei proiecte de lege sunt propuse de 160 şi ceva de deputaţi şi senatori ai PSD şi de 17 parlamentari ALDE. (...) Cine vine cu aceste iniţiative? Care e persoana? Care e grupul care a venit cu aceste modificări? Nu se pot identifica foarte uşor. Numitorul comun al acestei liste ar fi cei doi lideri ai partidelor - PSD şi ALDE", a afirmat Stelian Ion, membru al Comisiei speciale pe Legile Justiţiei.
Deputatul USR a solicitat în mod oficial să li se pună la dispoziţie tuturor membrilor comisiei punctele de vedere formulate pe marginea celor trei proiecte de lege.
"Trebuie să avem toate materialele la dispoziţie, să avem timp să le citim, să le analizăm", a explicat Stelian Ion.
El a adăugat că "iniţiatorii din umbră" sunt în realitate "oameni care au grave probleme penale" şi a precizat că menţionează acest lucru cât nu se află încă sub incidenţa vreunui prevederi, aşa cum se va întâmpla în imediata perioadă dacă va trece Codul penal propus.
"În mod normal, într-un stat de drept, într-un stat coerent, aceste politici penale nu se fac după ureche, pe genunchi, pe ascuns, nu se fac de către nu ştiu cine. Guvernul, Guvernele României în speţă, ar fi trebuit să se implice mai mult şi să facem modificările legislative despre a căror necesitate s-a vorbit, aşa cum a sus şi domnul ministru (al Justiţiei - n.r.), prin consultarea tuturor actorilor. (...) Ar trebui să ne coordonăm cu Ministerul Justiţiei", a arătat deputatul USR.
El a mai susţinut că prin noile modificări ale Codului penal "se doreşte spălarea tuturor dosarelor prezente" şi "repararea" unor aspecte din dosarele trecute.
Sursa: Agerpres
Etichete: USR , PSD , PNL , cod penal , codul penal , florin iordache , legile justiției , comisia iordache
Dată publicare: 02-05-2018 14:11