Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Nicuşor Dan anunță demiteri la Primăria Capitalei. „Au încălcat legea şi instanţa a decis asta”

Primarul ales al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat miercuri că, după demararea procedurilor pentru marile probleme pe care le are Bucureştiul, vor urma demiteri în aparatul instituţional.

"Dincolo de începerea tuturor procedurilor pentru marile probleme pe care Bucureştiul le are - termoficare, trafic, poluare -, o să vedeţi nişte demiteri de la noi din aparat, pentru că, dacă oamenii ăia au încălcat legea şi instanţa a decis asta, nu putem să continuăm cu ei", a declarat Nicuşor Dan, înaintea unei întâlniri cu ministrul Finanţelor.

Întrebat dacă va schimba sau desfiinţa companiile municipale, Nicuşor Dan a spus: "Este o decizie pe care o să o ia Consiliul General. Acordul politic la care ne-am angajat vizează desfiinţarea marii majorităţi a companiilor municipale".

El a adăugat că "este obligatoriu ca Termoenergetica să rămână, pentru că este cea care a preluat atribuţiile RADET".

"Există şi oameni şi contracte în curs care, în optica mea, trebuie să fie preluate de administraţiile din care aceste companii de fapt au plecat", a menţionat Nicuşor Dan.

Citește și
Nicusor Dan
Nicușor Dan, despre alegerile locale în București: ”Este clar că au fost nereguli”

CITEȘTE ȘI: Companiile municipale înființate ilegal de Primărie: cine s-a îmbogățit de pe urma lor

Companiile municipale înființate de Gabriela Firea

 

La începutul lui 2017, primarul general al Bucureștiului, Gabriela Firea a mers în fața Consiliului General cu o seamă de propuneri controversate: înființarea a 22 de companii municipale, 20 dintre ele fiind declarate, în noiembrie 2018, nelegale.

S-au înființat atunci companii pentru domenii care erau acoperite de piață sau de direcțiile existente în primărie, iar pretextul creșterii calitătii serviciilor publice și a scăderii prețurilor este contestat de realitate. Au apărut, astfel, companii care erau poate necesare amestecate cu societăți cu domenii de activitate neclare: Compania Municipală Agrement, Compania Cimitire, Clădiri Metropolitane București, Consolidări, Dezvoltare Durabilă, Eco Igienizare, Energetică, Iluminat Public, Imobiliară, Întreținerea arborilor și spațiilor verzi, Medicală, Parcuri și Grădini, Compania Municipală Pază și Protecție, Protecție Civilă și Voluntariat, Publicitate și Afișaj, Sport pentru toți, Străzi, Poduri și Pasaje, Tehnologia Informației, Managementul Traficului, Managementul Transportului, și Compania Municipală Turistică, toate acestea formează Holdingul Municipal București. O miză de sute de milioane de euro.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult