Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mircea Geoană: ”Eram frumușel, dar cam timiduț cu fetele”

Candidatul independent pentru funcţia de preşedinte al României Mircea Geoană se descrie ca fiind un elev ”poznaş” la Liceul ”Sfântul Sava” din Capitală, acolo unde a învăţat.

În privinţa fetelor, el spune că a fost ”timiduţ”. Geoană şi-a amintit că i-a făcut curte unei fete din Giuleşti, dar că aceasta nu i-a dat vreo şansă.

”Este locul care pe mine m-a făcut om. Am făcut un TedEx în sala de spectacole unde cântam în orchestra rock a liceului, la bas (...). Am fost eliminat de câteva ori, am fost poznaş. Am fost clasă de băieţi. Erau mulţi copii pe vremea aia, erau decreţeii în acţiune (...). Era destul de meritocratic liceul, era pe bune, pe toceală. Am intrat cu 9.40, am terminat mai slab. Am terminat binişor, dar a fost adolescenţa şi atunci noi ne revoltam. Liceul a fost destul de strict (...). Au fost ani fantastici. Aveam discuri de muzică occidentală, un coleg ştia să facă rost de discuri. Era închiderea perioadei de deschidere”, a declarat Mircea Geoană într-un interviu difuzat miercuri seară.

Întrebat dacă a fost îndrăgostit în timpul liceului, Mircea Geoană şi-a amintit de o colegă care locuia în Giuleşti şi căreia i-a făcut curte, însă fără succes.

”Eram frumuşel, în sensul că eram în echipa de baschet, în echipa de fotbal, am fost sportiv, dar cam timiduţ cu fetele. Am făcut curte unei fete de la A, una înaltă, frumoasă. Era din Giuleşti. Îmi aduc aminte că mergeam pe jos în Giuleşti să îi fac curte fetei, dar fără succes pentru că... asta e”, a povestit Geoană.

Citește și
mircea geoana
Mircea Geoană, gafă la TV, când a făcut referire la Regele Mihai: „Dumnezeu să-i dea sănătate!” Ulterior, și-a cerut scuze

Candidatul independent la Preşedinţia României a menţionat şi importanţa şcolii pe care a urmat-o.

”Avem cea mai nedreaptă societate pe care am avut-o în ultimii 70-80 de ani”

”Aici e o statuie nouă a lui Nicolae Bălcescu. Bălcescu a fost elev la Sfântul Sava. I.G. Duca, Brătienii, Regele Mihai a făcut aici şcoala. E prima şcoală de limba română, făcută de Gheorghe Lazăr. Cuza a separat Academia Domnească în Liceul Sfântul Sava şi Universitatea din Bucureşti. Deci ăsta a fost primul aşezământ şi de aia a rămas cel mai bun din ţară”, a spus Geoană.

Întrebat despre discrepanţa între vârfurile din educaţie şi analfabeţii funcţional, în România, Geoană a afirmat că aceasta este cea mai mare problemă a României.

”Cred că e cea mai mare dramă a României, dacă te uiţi în sensul naţional, de ţară, de oameni. Cred că nu a avut România niciodată, în ultimii... nici între războaie că atunci era o politică sistematică să iei copiii de la ţară să le dai cămin la oraş (...). În perioada comunistă, cu toate păcatele sale, era investit în ceva mai egalitarist. Acum cred că avem cea mai nedreaptă societate pe care am avut-o în ultimii 70-80 de ani. Şi este ciudat să fii în Europa, economia să crească, să ai resurse şi să ai copii de la ţară care să nu facă liceul, să nu poată să îşi facă viaţa. Cred că este cea mai mare problemă a României şi cred că este o problemă atât de dureroasă că nici măcar nu are rost să o punem în ton politic. Problema e ce facem cu situaţia asta. Şi aşa cum spun şi în cartea mea, dacă şcoală nu e, nimic nu e”, a declarat Mircea Geoană.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult