Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ministrul Virgil Popescu, despre întârzierea facturilor de la Hidroelectrica: Vă pot confirma că nici eu nu am primit

Ministrul Energiei, Virgil Popescu a declarat duminică seara, despre întârzierea facturilor la energie, că poate confirma că nici el nu a primit acasă factura, în Turnu-Severin, de la Hidroelectrica.  

El a precizat că Hidroelectrica va trebui să finalizeze toată facturarea asta şi a arătat că, dacă vor menţine aceasă linie să nu perceapă oamenilor penalităţi şi să le permită să plătească lună de lună, nu crede că va fi cineva prejudiciat.

”Vă pot confirma că nici eu nu am primit acasă factura, în Turnu-Severin. Mă nelinişteşte treaba aceasta, am avut discuţii la un moment dat cu conducerea Hidroelectrica, nu vizavi de mine ci de acest fenomen, au ieşit cu un comunicat că se vor plăti eşalonat, la cererea fiecăruia, deci nu va trebui să scoată oamenii banii din buzunar, vor plăti facturile lună de lună”, a spus ministrul într-o emisiune televizată, potrivit News.ro.

El a precizat că ”Hidroelectrica a avut o achiziţie de clienţi foarte agresivă, datorită preţului pe care îl au, softul pe care l-au implementat nu a fost finalizat în timp util, softul de facturare, şi acum au anunţat că a fost finalizat şi începe facturarea”.

”Aplicaţiile vechi nu au mai făcut faţă. Eu cred că dacă vor menţine aceasă linie să nu perceapă oamenilor penalităţi pentru că nu e vina oamenilor, să permită oamenilor să plătească lună de lună, cei care doresc, nu cred că va fi cineva prejudiciat. Dar va trebui foarte bine să finalizeze toată facturarea asta”, a comentat el.

Citește și
facturi energie
Hidroelectrica anunță ca a început procesul de facturare. Ce trebuie să știți dacă sunteți clienți ai companiei

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult