Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Primele imagini de la accidentul în care a fost implicat ministrul Cuc. Ce povestesc martorii

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a ajuns la spital, luni dimineaţă, după un accident în care au fost implicate şase maşini.

Maşina era condusă de şoferul ministerului care gonea cu viteză spre Guvern. Ar fi făcut o depăşire neregulamentară, povestesc martorii, şi a intrat într-un autoturism care făcea un viraj şi patru maşini parcate. În urma impactului, ministerul a scăpat doar cu o fractură de braţ.

Accidentul s-a produs în apropiere de Gara de Nord şi de ministerul Transporturilor, într-o intersecţie.

Maşina în care se afla ministrul Transporturilor ar fi făcut o depăşire neregulamentară, povestesc martorii. A lovit apoi un vehicul care încerca să intre pe această stradă, iar în urma impactului au fost avariate şi alte patru maşini parcate pe marginea străzii.

La volan se afla un şofer angajat la ministerului Transporturilor.

Citește și
ministri remaniati
Nume importante din Guvern, pe "lista neagră" a lui Dăncilă. Ce test trebuie să treacă

Martor: "A venit cu viteza tipul ăsta cu Tuaregul şi aia a fost. Am înţeles că a venit din partea aceea. Până în colţul străzii este linie continuă".

Iniţial, reprezentanţii ministerului au spus că este vorba doar de o simplă tamponare.

Poliţia Rutieră a anunţat apoi că o persoană a fost rănită: ministrul Răzvan Cuc. Demnitarul a mers singur la Spitalul Floreasca. Medicii i-au pus mâna în ghips şi i-au făcut mai multe investigaţii, pentru că acuza dureri de spate. Şoferii implicaţi în accident au fost testaţi de poliţişti şi nu consumaseră alcool.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult