Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ministrul Justiției, întrebat despre rezoluția PE: ”Frate, nu vrei să înțelegi, nu vrei”

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu a vrut să comenteze textul rezoluției Parlamentului European care critică țara noastră pentru modificările aduse legilor justiției, precum și pentru violențele din august 2018.

Toader a susținut că nu a citit încă documentul Parlamentului European și le-a spus jurnaliștilor că nu vrea să-și dea cu părerea.

”După ce citesc rezoluția îmi exprim un punct de vedere. Nu-mi cereți să-mi dau cu părerea fără să citesc, pentru că în România sunt foarte mulți care cred că le știu pe toate, care cred că știu fără să citească.”

Jurnaliștii au insistat, precizând că au fost 473 de voturi pentru adoptarea acestei rezoluții împotriva României și doar 150 împotrivă - însă ministrul Justiției s-a arătat iritat de faptul că aceștia nu renunță la întrebările despre rezoluție.

Ministrul Tudorel Toader: ”Eu vă înțeleg respectul, vi-l respect, vă înțeleg faptul că îmi puneți aceeași întrebare în vorbe diferite, iar dumneavoastră, m-aș bucura dacă m-ați înțelege și pe mine ceea ce v-am repetat de fiecare dată, că n-aveam când să citesc rezoluția și nu-mi voi da cu părerea fără a o citi, pe spusele dumneavoastră.”

Citește și
viorica dancila, Frans Timmermans
România, criticată de europeni. Parlamentul European a votat Rezoluţia privind statul de drept în țara noastră

Reporter: Au fost 473 de voturi pentru și 150 împotrivă. Un număr covârșitor de voturi, la rezoluție.

Ministrul Tudorel Toader: ”Frate, nu vrei să înțelegi, nu vrei. N-am ce să-ți fac. Ministrul Justiției nu vorbște pe dinafară. Ministrul Justiției nu face precum nu știu cine, să-și dea întâi părerea și să spună citim după aceea.”

În rezoluţia adoptată marţi, Parlamentul European se declară "profund preocupat de revizuirea legislaţiei judiciare şi penale din România, îndeosebi din cauza posibilităţii ca aceasta să ducă la subminarea structurală a independenţei sistemului judiciar şi a capacităţii acestuia de a combate eficient corupţia din România, precum şi la slăbirea statului de drept", se arată în rezoluţie, redactată de reprezentanţi ai grupurilor politice din legislativul comunitar.

De asemenea, documentul "condamnă intervenţia violentă şi disproporţionată a poliţiei în timpul protestelor de la Bucureşti din august 2018".

În plus, rezoluţia "invită autorităţile române să instituie garanţii prin care să asigure o bază transparentă şi legală pentru orice tip de cooperare instituţională şi să evite orice ingerinţă care dereglează mecanismele de verificare şi de echilibrare" şi "solicită întărirea controlului parlamentar asupra serviciilor de informaţii".

Eurodeputaţii "îndeamnă autorităţile române să contracareze orice măsuri care ar dezincrimina corupţia" şi "să aplice strategia naţională anticorupţie" şi "recomandă cu fermitate reconsiderarea legislaţiei privind finanţarea, organizarea şi funcţionarea ONG-urilor în ceea ce priveşte potenţialul său de a avea un efect de intimidare asupra societăţii civile, precum şi în contradicţie cu principiul libertăţii de asociere şi dreptul la viaţă privată şi de a o alinia pe deplin" cadrului UE.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult