Miniştrii Muncii şi Familiei au depus jurământul. Simona Bucura Oprescu și Natalia Intotero, doar câteva minute la Cotroceni
Galerie foto
Social-democratele Simona Bucura Oprescu și Natalia Intotero au depus miercuri jurământul de învestitură pentru funcțiile de ministru al Muncii, respectiv al Familiei.
Ceremonia de la Palatul Cotroceni a durat doar câteva minute, președintele Klaus Iohannis nu a făcut niciun fel de declarații, iar la final s-a pozat alături de cele două și premierul Marcel Ciolacu.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 19 iulie 2023, Decretul prin care se numeşte în funcţia de membru al Guvernului doamna Simona Bucura-Oprescu, ministrul muncii şi solidarităţii sociale şi Decretul prin care se numeşte în funcţia de membru al Guvernului doamna Natalia-Elena Intotero, ministrul familiei, tineretului şi egalităţii de şanse.
Simona Bucura Oprescu, deputat PSD şi preşedinte al comisiei de administraţie din Camera Deputaţilor a fost votată în şedinţa conducerii PSD pentru a prelua Ministerul Muncii. Ministerul Familiei a fost votată să preia portofoliul Natalia Intotero, preşedinte al comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor.
Iohannis a spus că ”demisiile politice au fost suficiente”Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni, despre nominalizările PSD pentru ministerele Muncii şi Familiei, şi anume deputatele Simona Bucura Oprescu şi Natalia Intotero, că sunt două doamne atât cu activitate politică dar şi cu activitate în Parlament.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, la Bruxelles, despre mesajul PSD privind o demisie de onoare şi a ministrului PNL al Culturii, Raluca Turcan, că ”demisiile politice au fost suficiente, iar pentru moment este important să se găsească toate persoanele vinovate de grozăviile descoperite”.
Şeful statului a mai spus că a fost informat de către premier cu privire la nominalizarea Simonei Bucura Oprescu şi a Nataliei Intotero şi miercuri, noii miniştri la Muncă şi Familie vor depune jurământul.
Cele două îi înlocuiesc pe Marius Budăi şi Gabriela Firea, care şi-au dat demisia săptămâna trecută, după scandalul centrelor pentru îngrijirea bătrânilor din judeţul Ilfov.
Sursa: News.ro
Etichete: palatul cotroceni , depunere juramant , natalia intotero , simona bucura oprescu
Dată publicare: 19-07-2023 14:37