Mesajul președintelui Iohannis pentru românii din Franța, în an centenar
Evenimentul a avut loc cu prilejul inaugurării Sezonului cultural România-Franţa, care vizează zece ani de la semnarea Declaraţiei de Parteneriat Strategic, dar și celebrarea Centenarului.
„Sunt bucuros şi emoţionat să mă aflu, din nou, alturi de voi în acest context deosebit. Peste câteva zile vom sărbători centenarul, o mare bucurie pentru noi toţi. Unirea a adus cu sine modernizarea şi integrarea României în rândul naţiunilor europene. Au fost sacrificii foarte mari, dar mai presus, a existat speranţă şi o încredere fără margini a înaintaşilor de la 1918 într-un destin comun al tuturor românilor.
Scopul meu este să mă asigur că această relaţie va continua și va deveni tot mai puternică. Voi semna împreună cu Emmanuel Macron o declaraţie politică privind parteneriatul strategic dintre ţările noastre.
Marți, împreună cu Emmanuel Macron, lansăm oficial sezonul Franța-România la centrul Georges Pompidou. Acesta va grupa peste 400 de eenimente culturale comune: spectacole, concerte, expoziţii. Vă invit să participaţi la aceste evenimente, alaturid e prietenii dumneavoastră francezi.
Dragi studenţi, vă rog să participaţi şi să utilizaţi această ocazie pentru a crea noi punţi de dialog între România şi Franţa. Voi reprezentaţi viitorul acestei relaţii.
Români iluştri au profesat şi au creat artă de mare valoare şi şi-au prezentat invenţiile tehnice la Paris. Întorşi în România au contribuit la dezvoltarea ţării noastre. Cunosc bine aspiraţiile şi dificultăţile pe care le întâmpinaţi. Vă îndemn să fiţi mai uniţi decât oricând şi să rămâneţi la felvde implicaţi pentru a contribui, fie la Paris sau în ţară la modernizarea României", a declarat Klaus Iohannis, la ambasada României de la Paris.
În a doua zi a vizitei sale oficiale în Franţa, preşedintele Iohannis se va întâlni cu omologul său francez, Emmanuel Macron.
Astfel, marţi preşedintele Iohannis va participa, la Domul Invalizilor, la concertul dedicat comemorării celor căzuţi în Primul Război Mondial. Cu această ocazie va fi lansat şi timbrul comun cu efigia generalului Berthelot, în contextul celebrăriiCentenarului Marii Uniri.
Lansarea Sezonului România-Franţa va avea loc la Centrul Naţional de Artă şi Cultură “Georges Pompidou”, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a omologului său francez, Emmanuel Macron. Cei doi preşedinţi vor vizita expoziţiile artiştilor Ciprian Mureşan, Şerban Savu şi Adrian Ghenie şi vor susţine alocuţiuni.
Ulterior, cei doi preşedinţi vor purta convorbiri tete-a-tete la Palatul Elysee, care vor viza confirmarea caracterului special al relaţiei bilaterale, aprofundarea Parteneriatului Strategic, consolidarea cooperării economice şi rolului comunităţii româneşti din Franţa. Totodată, va avea loc un schimb de opinii pe temele de actualitate ale agendei UE, inclusiv în contextul pregătirii exercitării preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, respectiv agendei internaţionale şi de securitate.
Şeful statului va participa şi la dejunul oferit de omologul francez în onoarea sa şi la ceremonia de semnare a Declaraţiei actualizate a Parteneriatului Strategic dintre România şi Franţa.
Iniţial, Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis va efectua vizita oficială în Franţa marţi şi miercuri. Ulterior, Administraţia Prezidenţială a precizat pentru Agerpres că şeful statului şi-a devansat această vizită luni şi marţi, pentru a putea participa miercuri la şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată Centenarului Marii Uniri.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!