Alegerile pentru preşedinţia USR PLUS se reiau joi, din cauza unei erori a platformei de vot
"Biroul Naţional decide în unanimitate reluarea procesului de vot pentru alegerea prin vot electronic universal a preşedintelui USR PLUS începând cu data de 16.09.2021, ora 10,00, şi mandatează Comisia electorală şi Secretariatul General să operaţionalizeze această decizie de urgenţă. Decizia a fost luată în urma sesizărilor adresate Comisiei electorale privind situaţia unor membri care nu aveau drept de vot, dar este posibil să îşi fi exercitat acest drept dintr-o eroare tehnică a platformei care a expediat link automat de vot. Secretariatul General împreună cu Birourile Judeţene vor procesa până la data/ora reluării votului toate corecturile tehnice necesare sesizate către Comisia Electorală până astăzi ora 14,00", a informat, miercuri, USR PLUS.
Toţi membrii cu drept de vot îşi pot exercita opţiunea din nou de joi dimineaţă începând cu ora 10,00, iar perioada de vot se va prelungi cu 24 de ore, până la 23 septembrie, ora 10,00.
Potrivit Biroului Naţional al USR PLUS, au drept de vot toţi membrii care aveau cotizaţia plătită la zi în luna aprilie, data extragerii Registrului electoral.
Membrii USR PLUS votează, începând de miercuri, noul preşedinte ale partidului rezultat în urma fuziunii dintre USR şi PLUS. Rezultatul urmează să fie validat de congresul USR PLUS care are loc în weekendul 2-3 octombrie.
În cursa pentru şefia partidului s-au înscris trei candidaţi: Dan Barna, Dacian Cioloş şi Irineu Darău, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat al USR PLUS, votul se desfăşoară online, prin intermediul unei platforme securizate, în două tururi, dacă niciunul dintre candidaţi nu reuşeşte să obţină peste 50% din voturi în primul tur.
Turul 1 se derulează între 15 şi 22 septembrie, iar turul 2 în perioada 23-30 septembrie.
"Aproximativ 50.000 de membri vor vota noul preşedinte USR PLUS. În competiţia internă s-au înscris trei candidaţi: Dan Barna, Dacian Cioloş şi Irineu Darău. Rezultatul votului online va fi validat de congresul USR PLUS care are loc în weekendul 2-3 octombrie, la Romexpo, în Bucureşti. În cadrul congresului, delegaţi ai filialelor din toată ţara vor alege şi membrii Biroul Naţional al USR PLUS care asigură conducerea executivă a partidului alături de preşedinte", se arată în comunicat.
În luna mai 2021, USR şi PLUS au fuzionat după ce în ultimii ani cele două partide conduse de Dan Barna şi Dacian Cioloş au participat ca o alianţă la toate scrutinele electorale: alegeri europarlamentare, prezidenţiale, locale şi parlamentare.
Conducerea partidului este asigurată de cei doi copreşedinţi - Dan Barna şi Dacian Cioloş - şi de Biroul Naţional Reunit format din liderii liderii USR PLUS.
Din partea USR, din Biroul Naţional Reunit fac parte: Claudiu Năsui, Stelian Ion, Iulian Bulai, Nicu Ştefănuţă, Cristina Prună, Allen Coliban, Cristian Seidler, Liviu Mălureanu, Cătălin Drulă, Tudor Benga, Silvia Dinică, Cătălin Stancu, Ana Ciceală, Teodora Stoian, Diana Mureşan, Cristian Alin Moş, Andrei Corbu, Mihai Goţiu, Elek Levente, Radu Mihail, Ştefania Petre, Vlad Botoş, Ionuţ Moşteanu, Anca Sawaya.