Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Marea împărțeală a ministerelor viitorului Guvern PSD-PNL. Surse: UDMR ar putea decide să iasă din coaliție

Your browser doesn't support HTML5 video.

Schimbul de la șefia Guvernului între PNL și PSD trebuie să se desfășoare "sticlă". Este indicația pe care președintele Klaus Iohannis le-a dat-o liderilor Coaliției, aflați în negocieri pentru formarea unui nou executiv.

Premierul Nicolae Ciucă a spus din nou că își va da demisia vineri, însă portofoliile nu sunt clar împărțite și nici UDMR nu a anunțat dacă mai susține sau nu Guvernul.

Președintele Klaus Iohannis a avut marți seară o discuție cu liderii liberali. Indicațiile ar fi fost să respecte calendarul asumat, premierul să își dea demisia vineri și până marți să avem un nou guvern.

Klaus Iohannis, președintele României: ”Nu am niciun interes să trag de timp și să apară sincope și incertitudini. Această rotație trebuie să se desfășoare rapid, corect, cum se zice "sticlă". Oamenii trebuie să vadă că aici nu e rost de negocieri, de tras sfori".

Calendarul cerut de președinte impune ca, după demisia premierului, PNL și PSD să reia negocierile pentru împărțirea portofoliilor. Doar că, nici până în acest moment nu este clar dacă discuțiile se vor face în baza protocolului coaliției prin care PSD trebuia să cedeze ministerul Transporturilor, iar liberalii să preia Finanțele sau dacă vor începe de la zero.

Citește și
negocieri coalitie
UDMR amenință că iese de la guvernare dacă pierde Ministerul Dezvoltării și pe cel al Mediului. Ciucă va demisiona vineri

Nicolae Ciucă, prim-ministru: "Se consumă ziua de vineri și până luni voi lua o decizie. Există în momentul de față discuții, negocieri. Orice formulă de la cea din protocol, până la cea a asumării ministerelor de fiecare partid în parte e deschisă".

O și mai mare necunoscută a acestor negocieri este dacă Uniunea Maghiarilor își va păstra susținerea pentru noul Executiv. În condițiile în care PNL pretinde că UDMR ar trebui să cedeze ministerul Dezvoltării și pe cel al Mediului, surse politice susțin că această formațiune ar putea decide să iasă de la guvernare.

De altfel, însuși premierul a spus într-o discuție cu jurnaliștii că ministerele se împart între PSD și PNL, excluzând astfel uniunea maghiară.

Discuțiile despre împărțirea ministerelor ar trebui definitivate în acest weekend, pentru ca în primele zile ale săptămânii viitoare să fie învestit cabinetul Ciolacu.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult