Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ludovic Orban: O nouă escrocherie pe care o pune la cale PSD

Ludovic Orban a declarat sâmbătă la Râmnicu Vâlcea, că PSD urmăreşte să desfiinţeze standardele de cost, printr-o ordonanţă de urgenţă, pentru a nu mai exista constrângeri de costuri în derularea licitaţiilor şi contractarea lucrărilor publice.

"O nouă escrocherie pe care o pune la cale PSD (...) Practica europeană este aceea de existenţă a unor standarde de cost, în special pentru lucrările publice. În 2010, după o lungă dezbatere şi o negociere, au fost adoptate prin hotărâre de guvern standardele de cost de către guvernul Boc din perioada respectivă. PSD a părut să accepte aceste standarde de cost, mai mult decât atât, le-a şi introdus ca obligaţie de respectare într-o ordonanţă de urgenţă - OUG 6/2017. Iată că PSD s-a plictisit de standardele de cost, care-i constrâng la proceduri de licitaţie care să ducă la contracte în care costurile să fie în jurul standardelor de cost. PSD vrea să dea liber la furat, tot ce înseamnă achiziţii publice, desfiinţând aceste standarde de cost, este o ordonanţă de urgenţă care încă nu a fost lansată oficial în dezbatere publică şi pe care probabil PSD-ALDE vor s-o dea, tot aşa, noaptea ca hoţii, s-o bage pe sub uşa şedinţelor de guvern", a spus Ludovic Orban, relatează Agerpres.

Liderul PNL consideră că fără standardele de cost, ar putea fi încărcată nota de plată pentru lucrările publice şi nu ar mai exista constrângeri în stabilirea costurilor lucrărilor. "Desfiinţând standardele de cost, urmăresc foarte clar să nu mai fie condiţionaţi de nicio constrângere în derularea procedurilor de licitaţie şi în contractarea lucrărilor serviciilor publice, astfel încât să poată să încarce nota de plată a cetăţeanului şi să jefuiască liniştiţi bugetul fără să mai fie legaţi de un act normativ care să-i constrângă în costurile pe care le stabilesc în contractele pe care le semnează", a mai susţinut Orban.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult