Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ludovic Orban a anunțat când va fi depusă moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. "Suntem în negocieri asidue”

PNL poartă negocieri cu parlamentari PSD, dar şi ai altor formaţiuni politice pentru susţinerea moţiunii de cenzură, a afirmat sâmbătă preşedintele liberalilor, Ludovic Orban.

"Suntem în negocieri asidue. Toată lumea trebuie să ştie că pentru reuşita moţiunii este necesar ca în plus să o voteze 67 de parlamentari. Încă nu am ajuns la acest număr, purtăm negocieri. Cu certitudine vom depune moţiunea în actuala sesiune parlamentară, cel mai probabil vom stabili cum merg negocierile după data de 1 decembrie", a declarat liderul PNL, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi.

Potrivit acestuia, negocierile pentru moţiunea de cenzură se desfăşoară "în funcţie de evoluţiile din PSD", fără a mai da însă alte detalii.

"Ducem negocierile şi în funcţie de toate evoluţiile din PSD. Acum nu pot spune ce pun pe masă în negocierile cu PSD. Fiţi convinşi că avem soluţii. Este vorba de acţiune şi de votul efectiv. Dacă aleşii PSD nu au curajul să voteze înseamnă că-s nişte slugi", a susţinut Orban.

El a adăugat că moţiunea de cenzură depinde şi de parlamentarii UDMR şi ALDE.

Citește și
Ludovic Orban
Ludovic Orban: "Papagalul zilei este Fifor. Dragnea e ca la vânătoare”

"Nădăjduim că de data asta UDMR va ţine cont de voinţa populaţiei maghiare. Aşteptăm să acţioneze în consecinţă. Aceleaşi aşteptări le avem şi de la ALDE, chiar dacă aşteptările de la domnul Tăriceanu sunt foarte mici. Din păcate, de câţiva ani Tăriceanu este pe post de Guţă Tătărăscu şi este mai zelos în susţinerea ticăloşiilor inţiate de Dragnea decât mulţi pesedişti", a susţinut Orban.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult