Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Lovitură pentru Iohannis. Dăncilă afirmă că ar putea accepta să candideze la prezidențiale

Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi că, dacă partidul îi va cere şi nu va exista o altă variantă care să asigure intrarea în turul doi al alegerilor prezidenţiale, nu va face un pas în spate şi va accepta să candideze.

Potrivit News.ro, Dăncilă a afirmat că nu dorește să se creadă că este ”un om laș” și că dacă partidul îi va cere va accepta să candideze pentru funcția de președinte al României din partea PSD.

Ea a mai precizat însă că ar prefera să rămână în plan secund şi să spriijine candidatul partidului la Preşedinţie.

”Nu am luat încă în calcul acest lucru. Am considerat că voi merge cu un candidat, iar eu ca prim ministru, președinte al Partidului Social Democrat, îl voi sprijini cu toate forțele, cu tot partidul, astfel încât să câștige alegerile prezidențiale. Dar nu vreau să creadă că sunt un om laș.

Dacă partidul îmi va cere acest lucru și va crede că este singura soluție voi accepta ceea ce spune partidul. Dar în acest moment eu cred că este bine să avem un candidat și eu să sprijin acel candidat.” a spus Dăncilă la DC News.

Citește și
Klaus Iohannis si Ludovic Orban
Surse: Iohannis şi-ar putea lansa candidatura în august. Ce spune despre rivalii săi

Candidatul PSD la Preşedinţie ar urma să fie decis la Congresul din 3 august, pe baza unor sondaje.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult