Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Liviu Dragnea spune că vor fi modificate și prevederile privind abuzul în serviciu

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat miercuri, la Piteşti, că printre modificările aduse Codului penal se va afla şi cea referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu, chiar dacă nu se regăseşte în proiectul iniţial al lui Florin Iordache.

"Mi-a spus domnul Iordache că pe abuzul în serviciu sunt 14 sau 12 variante şi mi-a spus că (...) se va modifica şi acest articol, dar că aşteaptă în continuare discuţii, pentru că atât a fost de mediatizat acest articol din Codul penal, acest articol de sorginte sovietică şi pe care e bine să-l păstrăm, să avem o legătură cu trecutul, care nu mai există în nicio legislaţie penală europeană. Şi mi-a zis că nu vrea să înceapă cu el, că nu i se pare cel mai important. Deci, va fi şi ăsta", a declarat Dragnea în cadrul unei conferinţe de presă, conform Agerpres.

El a adăugat că nu se implică direct în problemele legate de modificarea legislaţiei penale, acest rol revenindu-le specialiştilor, în baza unei decizii politice luate de conducerea partidului.

"Noi am luat decizia politică de a se purcede la modificarea codurilor. În acelaşi timp, am stabilit şi care sunt motivaţiile pentru modificarea codurilor. De aici înainte (...) trebuie să se ocupe juriştii iar mai departe, este o dezbatere publică, la care participă toată lumea", a precizat preşedintele PSD.

Proiectul de modificare a Codului penal, propus de Florin Iordache, urmează să intre de joi în dezbaterea Comisiei parlamentare speciale pentru modificarea legilor justiţiei.

Citește și
liviu dragnea,
Modificarea Codurilor Penale. Răspunsul lui Dragnea, întrebat de rejudecarea dosarului ”Referendum”

Liviu Dragnea a avut miercuri, la Piteşti, o întâlnire cu structurile de conducere ale organizaţiei judeţene a PSD, cu parlamentarii şi cu aleşii locali din Argeş.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult