Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Liderul PNL, fost premier, intervine în instanță pentru a bloca Declic să îi analizeze teza de doctorat, suspectă de plagiat

Președintele liberal Nicolae Ciucă cere personal instanței să blocheze demersul asociației Declic de verificare a tezei sale de doctorat, suspectată de plagiat. Următorul termen de judecată în proces este pe 17 ianuarie.

Liderul PNL și fost premier Nicolae Ciucă s-a implicat personal în procesul prin care Asociația Declic a dat în judecată Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), din cadrul Ministerului Educației, pentru că i-a refuzat ”în mod abuziv” o solicitare oficială pentru analizarea tezei de doctorat a fostului prim ministru, suspectată de plagiat, potrivit Fanatik.

Practic, Nicolae Ciucă vrea să blocheze în instanță demersul Declic privind simpla verificare a tezei sale, acțiune care ar putea înlătura, teoretic, orice suspiciuni de plagiat. O deducție logică implică astfel existența unei temeri din partea fostului prim ministru cu privire la rezultatul unei verificări a tezei sale.

Potrivit informațiilor de pe portalul instanțelor, Curtea de Apel Cluj a admis cererea de intervenție în dosar formulată de Nicolae Ciucă undeva în luna decembrie, un cadou de sărbători pentru fostul premier.

Nicolae Ciucă a devenit intervenient în dosarul de la Cluj

”Reprezentanta intervenientului solicită admiterea în principiu a cererii de intervenţie, rezultând din dezvoltările expuse, din poziţia şi calitatea pe care acesta o are faptul că în prezentul dosar se dezbat aspecte care privesc în mod direct drepturi şi interese ale domnului Ciucă Ionel Nicolae.

Citește și
Nicolae Ciucă
Cum a scăpat Ciucă de dosarul de plagiat. Parchet: Diploma de doctor nu e un înscris oficial fals în sensul legii penale

Acesta este titularul tezei de doctorat în raport de care s-a făcut această sesizare, iar faţă de această sesizare pârâta a adoptat o conduită administrativă care priveşte în mod direct drepturile şi interesele legitime ale intervenientului. (…) De asemenea, pretinde în mod explicit obligarea pârâtei din prezenta cauză la a se abţine de la adoptarea unei măsuri în sensul admiterii sesizării formulate de către reclamantă şi învestirea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, astfel încât se apreciază că pretinde pentru sine dreptul dedus judecăţii, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 61 alin. 2 C.pr.civ.”, se arată în dosarul consultat de sursa citată.

În acest moment, Nicolae Ciucă apare pe site-ul instanței ca intervenient în procesul declanșat în februarie 2023 de Declic împotriva UEFISCDI. Următorul termen de judecată este pe 17 ianuarie 2024.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult