Iohannis: Vom avea deficit mai mare, dar avem șanse bune ca economia să își revină
La finalul ședinței, Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă, în care a sintetizat următoarele:
- Am discutat situația economică, a bugetului, situația la nivel general. Ne-am concentrat pe două teme: una fiind deficitul bugetar, e clar că vom avea un deficit mai mare decât a fost inițial planificat, și trebuie finanțat.
- Am avut o discuție foarte bună pentru a vedea ce măsuri se impun pentru revigorarea economică. Nu putem vorbi de repornirea economiei, noi nu am oprit-o niciodată.
- Ceea ce ne dorim cu toții e să avem o finanțare bună pentru deficit, ca să nu fie nevoie de măsuri suplimentare de austeritate.
- Economia este într-o situație specială, de criză. Am găsit soluții și ele pot fi puse în practică cel mai bine dacă toate entitățile care au fost azi la masă lucrează împreună.
- Dacă facem lucrurile așa cum trebuie, avem șanse bune să își revină economia și să ieșim destul de repede din situația total neplăcută în care ne găsim.
Ședință despre situaţia economică, în contextul epidemiei
”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea vineri, 8 mai a.c., ora 12:00, la Palatul Cotroceni, o şedinţă privind evaluarea situaţiei economice în contextul crizei generate de epidemia de COVID-19 cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, şi ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu”, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele Iohannis a mai convocat astfel de discuţii de evaluare a situaţiei create de epidemia de coronavirus şi a măsurilor de gestionare, la care au participat premierul, secretarul de stat Raed Arafat şi membri ai Guvernului.
Este prima dată când guvernatorul BNR participă la o astfel de şedinţă.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: klaus iohannis , guvern , sedinta , Isărescu
Dată publicare: 08-05-2020 09:13